Accident grav între Amzacea și Pecineaga: un tânăr a murit iar altul se află în stare gravă la spital
Un tânăr de 33 de ani a murit pe loc și un altul a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se aflau a plonjat într-un canal de irigații, între localitățile Amzacea şi Pecineaga
În cursul zilei de 6 iulie, în jurul orei 11, în județul Constanța s-a produs un grav accident rutier, în urma căruia un autovehicul a căzut într-un canal. Un tânăr a fost declarat decedat.
În mașină se aflau doi tineri, unul dintre ei a decedat la momentul impactului iar celălalt a fost transportat de urgență cu elicopterul la spital.
Tragedia a avut loc astăzi, în jurul orei 11.15, pe un drum de exploatare agricolă și care nu era deschis circulației publice.
Conform reprezentanţilor ISU Dobrogea, la fața locului au intervenit pompierii Secției Mangalia, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, elicopterul SMURD și o ambulanţă SAJ.
Cele două victime au fost găsite neîncarcerate, însă pentru un bărbat a fost prea târziu: acesta a fost declarat decedat de către medicii sosiți la locul accidentului. Cealaltă victimă a fost transportată de urgență la spital cu multiple traumatisme.
Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
"Polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că, în extravilanul localității Amzacea, în canalul de irigații, se află un autoturism răsturnat.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat autoturismul în cauză și persoanele ocupante, fiind vorba despre un bărbat de 33 de ani (în autoturism) și un alt bărbat de 33 de ani, în exteriorul vehiculului. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că primul bărbat ar fi condus autoturismul pe drumul de exploatare agricolă, pe marginea unui canal de irigații, iar în zona unei ferme a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în canalul de irigații. Conducătorul auto a fost transportat la spital, iar pasagerul a decedat. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", precisează reprezentanții IPJ Constanța.