ANAF a elaborat procedura de aplicare a acordării eșalonării la plată

Agenția Națională de Administrare Fiscală a elaborat proiectul de ordin al președintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central.

ANAF a elaborat procedura de aplicare a acordării eșalonării la plată


Agenția Națională de Administrare Fiscală a elaborat proiectul de ordin al președintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central. Modelul de cerere se regăsește în Anexa nr. 1 a procedurii.

Cererile depuse de contribuabili, atât înainte, cât și după publicarea ordinului în Monitorul Oficial al României, sunt analizate de organele fiscale centrale în vederea soluționării. Cererile vor putea fi depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanță, după publicarea ordinului in Monitorul Oficial al României.
"Încă de la declanșarea crizei sanitare în România de acum nouă luni, Ministerul Finanțelor Publice și ANAF au înțeles dificultățile cu care se confruntă companiile în asigurarea lichidităților atât de necesare continuării activității și pentru menținerea salariaților. MFP și ANAF au apreciat ca primordială sanatatea populației și a mediului de afaceri, sens în care au creat un mecanism de sprijinire a contribuabililor de bună credință oferind un pachet de măsuri fiscale, inclusiv amânarea plății obligațiilor bugetare, pentru ca aceștia să nu resimtă puternic efectele negative ale pandemiei. În plus, Ministerul Finanțelor Publice și ANAF au înființat veritabile nuclee de specialiști, care au fost în strânsă legatură cu reprezentanți ai mediului de afaceri și care au muncit intens pentru dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor online pentru a fi accesibile și intuitive, astfel încât contribuabilii să  treacă cu bine peste această perioadă dificilă, să rămână sănătoși atât ei, cât și familiile și afacerile lor" menționează reprezentanții ANAF.
Proiectul de ordin al președintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central, precum și pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conţinutului cererii de acordare a eşalonării la plată şi a documentelor justificative anexate acesteia, precum şi a Procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central, poate fi consultat pe site-ul www.anaf.ro, la rubrica Transparență Decizională. Proiectul de ordin a fost elaborat în vederea reglementării procedurii ce trebuie aplicată în mod unitar atât de către contribuabili, cât si de către organele fiscale. De asemenea,  prin proiectul de ordin au fost elaborate și modele de formularele utilizate de organele fiscale pentru soluționarea  cererilor depuse de mediul de afaceri.
Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală au elaborat noi măsuri fiscale în vederea sprijinirii mediului de afaceri, aprobate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 181/2020. Una dintre principalele facilități fiscale este eșalonarea la plată simplificată, care se acordă pe o perioadă de maxim 12 luni, pentru obligațiile bugetare datorate după declararea stării de urgență.
Adoptarea acestei facilități a vizat susținerea conformării la plată și menținerea lichidităților financiare pentru revitalizarea activității contribuabililor, ca efect al crizei sanitare.
Condiții de acordare ce trebuie îndeplinite debitor
a) să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
b) să nu înregistreze obligații bugetare restante la data declarării stării de urgență, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
c) să nu se afle în procedura faliment;
d) să nu se afle în dizolvare;
e) să aibă depuse toate declarațiile fiscale;
f) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală.
Avantajele accesarii eșalonării la plată simplificate
• este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgență, în vederea susținerii conformării voluntare la plată pentru obligațiile acumulate în perioada de criză sanitară;
• reprezintă o procedură simplificată de acordare a eșalonarii la plată, pentru contribuabilii care si-au achitat obligațiile fiscale datorate până la data intrării în starea de urgență;
• se acordă numai în baza unei cereri la care se poate atașa o propunere de grafic, fără a fi depuse alte documente. Termenul de soluționare este de cel mult 5 zile;   
• se suspendă executarea silită pentru obligațiile bugetare ce fac obiectul eșalonării la plată;
• nu se constituie garanții;
• nu se consideră a fi restante obligațiile bugetare pe perioada eșalonării la plată;
• pe perioada eșalonării la plată, contribuabilii trebuie să achite toate obligațiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată;
• se poate solicita, de două ori pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, modificarea eșalonării la plată prin includerea în eșalonare a obligațiilor ce constituie condiție de menținere a valabilității acesteia;
• se poate menține eșalonarea la plată pierdută, de două ori pe perioada de valabilitate a eșalonarii la plată.
Un alt aspect pe care îl vizează eșalonarea simplificată este acela că, această facilitate fiscală poate fi accesată și de către debitorii care au în derulare eșalonări la plată acordate potrivit Codului de procedură fiscală, prin depunerea unei cereri la organul fiscal. Astfel, în cazul acestora se poate acorda eșalonarea la plată pe o perioadă de maxim 12 luni, numai pentru obligațiile bugetare datorate după declararea stării de urgență, condițiile mai sus menționate fiind aplicabile și în cazul lor. 
Totodată, OUG nr. 181/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 26 octombrie 2020, mai prevede prelungirea măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgențã a Guvernului nr. 29/2020, precum și în Ordonanța de urgențã a Guvernului nr. 48/2020, până la data de 25 decembrie a.c.: 
Nu se calculeazã şi nu se datoreazã dobânzi şi penalitãţi de întârziere conform Codului de procedurã fiscalã, pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrãrii în vigoare a Ordonanţei de urgenţã Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate pânã la data de 25 decembrie 2020. Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante, potrivit legii, obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrãrii în vigoare a Ordonanţei de urgenţã Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate pânã la data de 25 decembrie 2020. Se suspendã sau nu încep mãsurile de executare silitã, prin somaţie, poprire şi valorificarea bunurilor la licitaţie, a creanţelor bugetare, cu excepţia executãrilor silite care se aplicã pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotãrâri judecãtoreşti pronunţate în materie penalã, precum şi a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanţe naţionale”, arată ANAF.
De asemenea, nu se calculeazã și nu se datoreazã dobânzi și penalitãți, conform Codului de procedurã fiscalã, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare neachitate pânã la data de 25 decembrie 2020. În acest caz, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eșalonare, cu respectarea perioadei de eșalonare aprobate. 
Se suspendã condiţiile de menţinere a valabilitãţii eşalonãrilor la platã acordate potrivit legii. Aceste condiţii se considerã îndeplinite dacã debitorii achitã obligaţiile aferente în termen de 30 de zile de la încetarea perioadei de aplicare a acestor mãsuri fiscale. Pentru obligaţiile care reprezintã condiţie de menţinere a valabilitãţii înlesnirilor la platã, contribuabilii pot solicita modificarea eşalonãrii la platã, cu condiţia ca cererea sã fie depusã pânã la expirarea termenului menţionat la pct. 5, prevederile art. 195 din Codul de procedurã fiscalã aplicându-se în mod corespunzãtor”, se mai arată în comunicatul ANAF.
Obligațiile bugetare care reprezintã condiție de menținere a valabilitãții înlesnirilor la platã, inclusiv cele cuprinse în ratele din graficele de eșalonare, nu sunt considerate obligații fiscale restante.
Un alt avantaj îl reprezintă extinderea rambursãrii TVA cu control ulterior. 
Termenele de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale și de a cere executarea silitã, precum și cel al contribuabilului/plãtitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale, prevãzute de Codul de procedurã fiscalã, se suspendã sau nu încep sã curgã pânã la data de 25 decembrie 2020.