ANAF va avea acces direct la conturile din bănci ale populaţiei şi firmelor

Fiscul din România va derula din 11 ianuarie un program de monitorizare a tuturor conturilor bancare și virtuale ale persoanelor fizice.

ANAF va avea acces direct la conturile din bănci ale populaţiei şi firmelor


ANAF va opera din 11 ianuarie „registrul central electronic pentru conturi de plăți și conturi bancare”, iar toate instituțiile care au conturi financiare pentru persoane fizice și juridice vor fi obligate să trimită Fiscului toate informațiile financiare pe care le au despre firme și cetățeni.

Băncile și alte entități care operează conturi financiare vor fi obligate ca în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a Registrului, de pe 11 ianuarie, să dea Fiscului toate datele clienților. De supravegherea directă a tranzacțiilor se va ocupa Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB).
Guvernul României a emis o ordonanță de urgență în acest scop în 1 iulie 2020, numele ei fiind OUG 111/2020. Ea ar alinia legislația românească la cea europeană anti-terorism.
Actul introduce un aspect important, în premieră, definiția românească a unei monede virtuale. “Monedă virtuală înseamnă o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal şi nu deţine statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb şi poate fi transferată, stocată şi tranzacţionată electronic”. Ceea ce înseamnă că ANAF va monitoriza inclusiv acest fel de tranzacții.
La fel de important este definirea termenului de “portofel virtual”, folosit pe scară largă în prezent mai ales de către furnizorii de telefonie. Dar nu numai de ei, magazinele virtuale oferind așa-numitele vouchere, care înseamnă practic același lucru.
Noua lege spune că “furnizor de portofel digital înseamnă o entitate care oferă servicii de păstrare în siguranţă a unor chei criptografice private în numele clienţilor săi, pentru deţinerea, stocarea şi transferul de monedă virtuală”.
Registrul va conține informații despre datele bancare/plăți ale tuturor firmelor și persoanelor fizice, pentru a face mai ușoară aplicarea acestei legislații privind “spălarea banilor”. Conform unui comunicat de presă ANAF dat în vară, în registrul conturilor bancare vor apărea următoarele informații:
– datele de identificare ale contului și ale clientului titular;
– datele de identificare ale persoanelor care dețin drept de semnătură pentru conturile deschise sau pretind că acționează în numele clientului;
– datele de identificare ale beneficiarului real al titularului de cont-client;
– datele de identificare ale concesionarului casetei de valori.
Informațiile din registru vor putea fi accesate inclusiv de autoritățile fiscale locale, dar și de alte autorități publice.
Reglementările ANAF mai prevăd că autoritățile publice centrale și locale vor avea acces la informațiile din registru în baza unor protocoale încheiate, la cerere, cu ANAF, în vreme ce organele de urmărire penală și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor vor avea acces automat.