Atac fără precedent la securitatea națională. CSAT declasifică documente despre campania lui Călin Georgescu
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Afacerilor Interne.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Afacerilor Interne în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din data de 28 noiembrie, a anunţat, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Totodată, sursa citată precizează că Hotărârea adoptată de membrii CSAT în şedinţa din 28 noiembrie a fost transmisă, la finalul şedinţei, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Autorităţii Electorale Permanente, Biroului Electoral Central, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Justiţiei şi Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii pentru a întreprinde de urgenţă demersurile necesare, conform competenţelor legale, în vederea clarificării aspectelor prezentate în şedinţa CSAT.
Vă prezentăm în anexă documentele declasificate:
Document CSAT Ministerul Afacerilor Interne
Document CSAT Serviciul de Informații Externe
Document CSAT Serviciul Român de Informații I
Document CSAT Serviciul Român de Informații II
Document CSAT Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Rapoartele SRI vorbesc și despre bani, Tik Tok recunoscând că a încasat pentru campania lui Georgescu 381.000 de dolari.
SRI precizează că rețeaua de conturi asociată direct campaniei lui Călin Georgescu a fost formată inițial din 25.000 de conturi pe TikTok care au devenit foarte active cu două săptămâni înainte de primul tur. Campania de promovare a avut o organizare deosebit de bună, numărul următorilor a crescut semnificativ.
797 din conturile care au format inițial rețeaua au fost create încă din 2016. Acestea au avut o activitate foarte redusă (1%) până 11 noiembrie 2024, moment care au fost activată la capacitate maximă întreaga rețea.
De asemenea, SRI avansează sume de bani, 1 milion de euro, care au fost mobilizate, dintre care 381.000 de dolari au fost plătiți către TikTok, bani recunoscuți de către firma din China.
SRI crede că în promovarea lui Georgescu a fost implicat ”un actor statal”
SRI folosește de două ori ideea că un actor statal s-a implicat în alegerile din România. În primul rând, prin anumite atacuri la adresa sistemelor AEP.
În al doilea rând, în felul în care s-a umflat notorietatea lui Călin Georgescu și s-au corelat promovarea, mesajele și volumul de conturi de TikTok folosite.
”Un mod de operare menit să îngreuneze activitățile de identificare
SRI arată că nu au fost utilizate resurse tehnice comune și nu au fost observate adrese IP partajate. Concret, conturile TikTok în cauză au fost alocate unor adrese IP unice ceea ce denotă un mod de operare menit să îngreuneze activitățile de identificare a amplorii rețelei pe baza utilizării unei infrastructuri comune (aspect caracteristic rețelelor de boți).
Activitatea conturilor din rețea a fost organizată în afara platformei TikTok, respectiv pe mesageria Telegram. A fost identificat un canal de Telegram propagator – „Implică-te și tu Renașterea României Hrană Apă Energie”- care are rol de a coordona alți utilizatori cu privire la postările și conținutul video distribuit.
Cum s-a lucrat pe Telegram și pe Tik Tok, potrivit SRI
În 24 noiembrie, canalul de Telegram Propagator avea 1088 de abonați, iar în 1 decembrie – ziua alegerilor parlamentare – 5005, o creștere de 600 de membri față de ziua anterioară. Conform datelor furnizate de TikTok autorităților române, în 28 noiembrie, ulterior creării canalului de Telegram Propagator, au fost înregistrate 76 de conturi noi, având ca rol exclusiv promovarea lui Călin Georgescu.
Reprezentanții TikTok au mai precizat că acest cont – @propagatorrcg- a fost creat în 15 iunie 2024 și avea în 28 noiembrie 3.755 de abonați care erau instruiți privind distribuirea de videoclipuri și postări și lăsarea de comentarii utilizând anumite # pe platformele Facebook, Youtube și TikTok.
Două tipare de promovare a lui Călin Georgescu
SRI menționează că au fost detectate 2 tipare de promovare:
1183 de conturi au utilizat „#cg11” în toate clipurile postate pe TikTok. Dintre acestea 1057 erau înregistrate pe TikTok după crearea canalului de Telegram, iar 76 au fost create și utilizate exclusiv cu intenția de a posta conținut de promovare., restul fiind asociate unor persoane reale care postau voluntar conținut pro-Călin Georgescu.
Conturile au utilizat un șir de emoticoane specifice însoțite de numele candidatului pentru exploatarea algoritmilor platformei.
Pe Telegram s-au pregătit din 2022
O parte din grupurile de Telegram pe care s-au coagulat susținătorii lui Călin Georgescu au fost create în septembrie 2022.
SRI mai spune că au fost utilizate conturi TikTok care au utilizat în fals sigla SRI și titulara Brigada Antiteroristă și care afișau mii de urmăritori și peste 1000 de mii de like-uri.
SRI: Bogdan Peșchir a donat peste 1 milion de euro, din care TikTok recunoaște că Călin Georgescu a declarat la AEP zero euro cheltuieli electorale. Conform datelor SRI, în realitate s-au strâns și s-au chletuit bani.
Mai exact, pretinde SRI, în finanțarea promovării lui Călin Georgescu a fost implicat contul de TikTok al lui Bogdan Peșchir. Utilizând acest cont, Peșchir a făcut donații pe TikTok de peste 1 milion de euro.
Ulterior, implicarea acestuia în finanțarea promovării lui Georgescu a fost confirmată și de prezentanții TikTok, în 28 noiembrie. Aceștia au menționat că au fost făcute din acest cont plăți de 381.000 de dolari în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie către utilizatori ai unor conturi TikTok implicați în promovarea lui Georgescu.