Atenție șoferi! Încep lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada Nicolae Iorga

Primăria Municipiului Constanța informează că sâmbătă, 8 mai, încep lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada Nicolae Iorga.

Atenție șoferi! Încep lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada Nicolae Iorga


Primăria Municipiului Constanța informează că sâmbătă, 8 mai, încep lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada Nicolae Iorga. Zona carosabilă va fi reconfigurată pentru a fi adaptată măsurilor de resistematizare rutieră. Vor fi amenajate căi de rulare pentru biciclete și zone de parcare.
Astfel, angajații Confort Urban vor interveni sâmbătă cu utilaje pentru decopertarea zonei carosabile pe tronsonul delimitat de strada Panselei și bulevardul Tomis. Se va acționa inclusiv în spațiile destinate parcării autovehiculelor. Intervențiile vor avea loc cu restricții parțiale de trafic rutier, în intervalul orar 08:00-16:00.
Luni, 11 mai și marți, 12 mai, lucrările de frezare a carosabilului se extind pe tronsonul delimitat de bulevardul Tomis și bulevardul Mamaia. Lucrările se desfășoară noaptea, pentru a nu îngreuna traficul rutier, circulația autovehiculelor fiind restricționată alternativ, pe câte un sens de mers, între orele 19:30-06:00.
De miercuri noaptea, încep lucrările de asfaltare, cu restricții totale de trafic rutier între orele 19:30-06:00. Se va utiliza o mixtură asfaltică stabilizată, un material performant care se folosește la infrastructura rutieră cu trafic intens. 
Traficul rutier va fi restricționat astfel:
- miercuri, 12 mai, nu se va circula pe tronsonul cuprins între strada Panselei și bulevardul Tomis;
- joi, 13 mai, nu va fi permisă circulația pe porțiunea delimitată de bulevardul Tomis și strada Maramureș;
- vineri, 14 mai, se închide tronsonul delimitat de strada Maramureș și bulevardul Mamaia.
Reprezentanții Primăriei Constanța fac din nou apel către conducătorii auto să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. De asemenea, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se efectuează lucrări.