Băsescu: Singura soluţie e lockdown. Trebuie să recunoaştem că avem o populaţie indisciplinată

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că în opinia sa măsurile treptate luate de autorităţi nu vor avea efectul scontat, singura soluţie în acest moment fiind lockdownul.

Băsescu: Singura soluţie e lockdown. Trebuie să recunoaştem că avem o populaţie indisciplinată


Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că în opinia sa măsurile treptate luate de autorităţi pentru stoparea creşterii numărului de persoane infectate nu vor avea efectul scontat, singura soluţie în acest moment fiind lockdownul, pe modelul stării de urgenţă.

Traian Băsescu spune că autorităţile nu acţionează destul de ferm pentru a controla populaţia indisciplinată, dând exemplul mai multor cluburi de noapte din Bucureşti, care au organizat în starea de alertă petreceri cu sute de oameni, primind maximum o amendă şi apoi funcţionând în continuare.
"Românii trebuie să înţeleagă că suntem în pandemie. În al doilea rând, cei care au fost însărcinaţi să gestioneze această situaţie, au luat mereu decizii oscilante. De la Bruxelles s-a dat atenţionare din februarie să nu slăbim măsurile, iar noi ce am făcut? S-a mers la Cotroceni şi s-a decis politic deschiderea şcolilor. În al treilea rând, trebuie să recunoaştem că avem o populaţie indisciplinată.
Oamenii merg la schi, petrecerile se ţin lanţ, jandarmii merg doar la manelişti, dar la vreun club din Bucureşti nu am văzut vreo descindere, Bianca Dragusanu nu poate fi deranjată. Sunt protejate, nu ştiu de cine, poate chiar protecţie politică, dar nu ştiu sigur, că nu mă învârt în aceleaşi cercuri cu patroni de cluburi. Cert e ca pe cei din cluburile de noapte îi vedem cum beau sticle de şampanie şi pe cetăţenii care protestează îi vedem luaţi la bastoane.
Îl vedem pe Vela cum nu-l interesează de măsuri. În conditțile astea, oamenii zic că de ce lor să li se aplice şi altora nu. Lockdownul este necesar în momentul de faţă, dacă vrem să diminuăm numărul morţilor. Această tulpină este mult mai agresivă, a ajuns de trei luni şi în România, deci singura soluţie e lockdown. Până să ne vaccinăm, trebuie să stăm cuminţi acasă, mai ales că nu avem deocamdată numărul de vaccinuri.
Îndrăznesc aproape să spun că este o binefacere greva de la metrou, pentru că transportul public este cel mai mare ventilator de răspândire a bolii. Eu am venit de la aeroport şi am făcut o oră şi zece minute până în Bucureşti. S-a trecut la transportul individual, care este mult mai igienic decât transportul public. Problema e încrederea populaţiei în deciziile anunţate. Cea mai mare eroare este anunţarea lor răstita. Aşa am făcut şi eu cu scăderea salariilor. Aceasta este cea mai mare greşeală în parteneriat cu populaţia. Citu ar trebui să angajeze un comunicator care să explice, apoi să prezinte concluziile, comunicarea lor răstita nu merge", a spus Traian Băsescu la România TV.