Bibi Touroperator: Vânzările pentru litoralul românesc au crescut cu 20 la sută

În perioada 26 – 29 mai, reprezentanții a peste 150 de agenții de turism românesc s-au reunit pe litoralul românesc în cadrul evenimentului ”4 zile legendare” pentru a marca debutul unui nou sezon estival.

Bibi Touroperator: Vânzările pentru litoralul românesc au crescut cu 20 la sută


În perioada 26 – 29 mai, reprezentanții a peste 150 de agenții de turism românesc s-au reunit pe litoralul românesc în cadrul evenimentului ”4 zile legendare” pentru a marca debutul unui nou sezon estival. Evenimentul a fost organizat de cel mai important touroperator specializat exclusiv pe destinații din România, Bibi Touroperator.

Operatorii și specialiștii din turism consideră că litoralul românesc este mai bine pregătit decât anul trecut pentru a își întâmpina turiștii: noi investiții private și publice au fost finalizate, amenajarea plajelor este posibilă în condiții optime, prețul mediu al sejururilor rezervate a crescut sub nivelul inflației (+7,9% față de aceeași perioadă a anului trecut), iar oferta turistică din punct de vedere al serviciilor incluse este extrem de diversă (ex. pachete cu animație, spectacole și aquapark).
În ultimul an pe litoralul românesc s-a văzut o dezvoltare puternică a zonei de baleno și spa, în special în Eforie Nord. Sudul litoralul își schimbă și el fața în bine cu investiții  de peste 250 de milioane de euro. Sezonul începe cu 6 plaje blue flag (3 în Mamaia, 2 în Eforie și 1 în Olimp) și spre deosebire de anul trecut se dau în folosință și extinderile de plaje, ceea ce va crește categoric confortul turiștilor. Toate sunt semnale bune, care ne dau încredere că sezonul 2022 va depăși rezultatele de anul trecut”, a declarat Adrian Voican, președinte Bibi Touroperator. 
Turiștii dau de altfel semne că vor reveni în număr mai mare pe litoralul românesc în acest an. Dacă în lunile martie și aprilie rezervările turistice pentru litoralul românesc au înregistrat valori reduse pe fondul războiului din Ucraina, în luna mai s-au vândut cu 20% mai multe pachete decât în aceeași perioadă a anului trecut anunță Bibi Touroperator.
Cele mai cerute destinații litorale în acest an sunt Mamaia, unde în sezonul 2022 prețurile unui sejur de 5 nopți la 4 stele variază între 5.700 lei (demipensiune) și 13.500 ron (pensiune completă),  Eforie Nord, cu un preț pe sejur de 5 zile la 3 stele de 2.760 lei (pensiune completă) și Venus, cu un preț pe sejut de 5 noți la 2 stele de 640 ron.