Biletele de tren în trafic internațional pot fi cumpărate ONLINE

CFR Călători informează că, de la începutul acestui an, a deschis vânzarea online pentru bilete de călătorie internațională.

Biletele de tren în trafic internațional pot fi cumpărate ONLINE


CFR Călători informează că, de la începutul acestui an, a deschis vânzarea online pentru bilete de călătorie internațională.

Achiziţionarea biletelor pentru destinații internaționale se poate face de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, prin aplicația Cumpără bilete de tren online / Trafic internțional sau direct de pe linkul - https://bileteinternationale.cfrcalatori.ro.
Aplicația permite cumpărarea online a biletelor internaționale pentru călătorii simple sau călătorii dus-întors. De asemenea, se pot achiziționa bilete și pentru o relație internă dintr-o țară străină sau pentru relații între două țări străine.
Cumpărarea online a biletelor pentru destinațiile internaționale este posibilă într-un interval care poate varia de la o anticipaţie maximă de 3 luni, până la:
- 48 ore înainte de începerea călătoriei, dacă se alege ridicarea biletelor de la o stație/agenție CFR Călători;
- 8 zile înainte de începerea călătoriei, dacă se alege livrarea biletelor prin curier.
În situația în care călătoria include trenuri din traficul local, cumpărarea cu anticipație este de maximum 1 lună.
Pentru efectuarea călătoriei cu biletele internaționale cumpărate online, călătorul trebuie să intre în posesia acestor documente de transport fie prin ridicarea lor dintr-o stație CFR, fie prin livrarea prin curier, la alegerea călătorului în momentul efectuării comenzii.
În prezent, stațiile CFR de unde se pot ridica biletele internaționale sunt: București Nord, Constanța, Timișoara, Arad, Deva, Brașov, Sfântu Gheorghe, Predeal, Cluj Napoca, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Craiova, Târgu Jiu, Bistrița și Lugoj, urmând ca activitatea de ridicare să fie extinsă și în alte stații.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații.