Cât plăteşte o familie de români pe o vacanţă în ţară şi pe una în străinătate

Bugetul alocat de români pentru vacanţele la mare în ţară este între 370-470 de euro, iar pentru destinaţiile din afară 850-1.150 de euro

Cât plăteşte o familie de români pe o vacanţă în ţară şi pe una în străinătate


Bugetul mediu alocat de români pentru vacanţele la mare în ţară se situează între 370 şi 470 de euro de familie, în timp ce pentru destinaţiile din străinătate se cheltuiesc, în medie, 850-1.150 de euro, potrivit unui comunicat al agenţiei de turism Paralela 45.

"Peste trei milioane de copii au intrat în vacanţa mare, iar părinţii îşi fac deja calcule privind locurile cele mai potrivite unde cei mici îşi vor petrece timpul liber. Destinaţiile preferate de familii sunt cele din apropierea litoralului, fie că vorbim de turismul intern sau extern", se arată în comunicat.
Tendinţele din anii trecuţi arată, potrivit agenţiei, că majoritatea familiilor cu copii de până în 5 ani preferă să meargă pe litoralul românesc, iar restul aleg destinaţii externe ca Bulgaria, Turcia, Grecia sau Spania.
Paralela 45, una dintre cele mai mari agenţii de turism din România, a fost înfiinţată în urmă cu 24 de ani şi este deţinută de Alin Burcea.
Staţiunea Mamaia se află în topul preferinţelor românilor pentru turismul intern de vară. Pe litoralul vecin, românii preferă staţiunea Albena.