Cătălin Botezatu, mărturisire tulburătoare: Am vrut să mă sinucid!
Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai cunoscuți designeri, a rememorat în prima zi a anului 2021 momentele mai puţin plăcute din timpul vieţii.
Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai cunoscuți designeri, iar povestea sa de viață este demnă de un film, pentru că pe lângă cariera de succes, problemele de sănătate, problemele cu legea și poveștile de dragoste au fost o adevărată aventură pentru el.
Cătălin Botezatu a rememorat în prima zi a anului 2021 momentele mai puţin plăcute din timpul vieţii. Într-un interviu în exclusivitate pentru Star Matinal, Cătălin Botezatu a vorbit despre perioada în care a fost închis.
„Oamenii cred că sunt un om bogat, fericit, că nu duc lipsă de nimic, dar nu este deloc aşa. E foarte greu să accepţi că ai tot ceea ce îşi poate dori un om, dar eşti singur. Mă simt singur. Chiar şi când petrec timp cu prietenii mei mă simt singur, pentru că ei au familiile lor. Ne adunăm la o masă, dar la final fiecare merge pe drumul lui alături de copii, de familie. Am muncit enorm pentru tot ceea ce am. Am avut mereu încredere în tot ceea ce pot să fac. Viaţa mea e o telenovelă lungă, s-ar face multe episoade. Am fost încercat în viaţă, mi-am asumat fiecare episod din viaţa mea. Nu pot să spun că sunt un om care nu are regrete. Mereu am avut câte ceva de învăţat. Eu nu cred că există om pe pământ care să nu aibă regrete, cel care spune că nu are, e un ipocrit”, declară Cătălin Botezatu.
„Am avut cancer, am suferit 5 operaraţii. 11 medici mi-au făcut analizele, nu aveam răspuns, credeam că am complicaţii din cauza operaţiilor, dar totul era din cauza pierderii mari de sânge. Aveam probleme la rinichi şi multe alte complicaţii. Am fost în Turcia, dar să ştiţi că am găsit remediu aici, în România. Anul acesta am avut parte de cea mai tristă aniversare din viaţa mea. Eram la medic, am ţinut totul secret, nu voiam să vorbesc cu nimeni. Eram obişnuit cu marile petreceri de 500 de persoane. Mi-au lipsit prietenii mei, petrecerile. E foarte greu. Prietenii mi-au dat telefon, dar când eşti în seamenea situaţii tot singur te simţi”, mărturisește Cătălin Botezatu.
Botezatu a povestiti că a fost la un pas de sinucidere. Se întâmpla în Italia, de Crăciun, în perioada în care a fost arestat. Faptul că era singur, departe de cei dragi l-a făcut să se gândească la un gest extrem.
„M-a durut când am fost închis, nu puteam să mă apăr. Am vrut să-mi demonstrez nevinovăţia. În noaptea de Crăciun am stat în arest preventiv. Se auzeau urlete, ţipete. A fost foarte greu, am pierdut tot. Acela a fost momentul în care am vrut să mă sinucid. Simţeam că nu mai văd calea de scăpare, a fost groaznic. Ştiam că am pierdut mult, mă gândeam dacă am şansa să ies să mă apăr. Dar eu am luptat şi am demonstrat că pot să fac mai mult decât făcusem la momentul respectiv”. Prima tentativă avea să fie un fel de șantaj, avea să dezvăluie chiar el, și era pentru o femeie pe care o iubea.