China anunță peste 4,2 milioane de cazuri de COVID-19 pe zi
Cel mai recent val al pandemiei de coronavirus din China a atins un vârf estimat la 4,2 milioane de cazuri pe zi, a raportat miercuri institutul de cercetare în domeniul sănătăţii Airfinity.
Cel mai recent val al pandemiei de coronavirus din China a atins un vârf estimat la 4,2 milioane de cazuri pe zi, a raportat miercuri institutul de cercetare în domeniul sănătăţii Airfinity (cu sediul la Londra), pe baza modelului său predictiv, informează DPA.
Airfinity a estimat că decesele provocate de virus vor atinge un vârf de 36.000 joi. Potrivit modelului său, circa 848.000 de persoane au murit din cauza virusului în China de la începutul lunii decembrie.
Călătoriile în interiorul ţării înainte de Anul Nou chinezesc, cu ocazia căruia familiile se reunesc pentru a sărbători, au accelerat răspândirea virusului, sunt de părere experţii.
Potrivit lui Wu Zunyou, epidemiolog-şef la Centrul pentru controlul şi prevenirea bolilor din China, până la 80% dintre întreaga populaţie a ţării - adică peste un miliard de persoane - ar fi putut fi până acum afectată de virus.
Airfinity a precizat că se aşteaptă în prezent la un val masiv şi lung de infecţii, mai degrabă decât de două, aşa cum s-a raportat anterior. Acesta ar creşte presiunea asupra spitalelor şi ar duce la o rată mai mare a mortalităţii, a avertizat institutul.
După ce a urmărit o strategie strictă de izolare timp de aproape trei ani, China a încetat brusc să mai impună carantine forţate şi testări generalizate în urmă cu şapte săptămâni. De atunci, relatările au vorbit despre spitale aglomerate, crematorii supraîncărcate şi penurie de medicamente.
Cifrele oficiale privind evoluţia pandemiei nu mai sunt publicate, iar cifrele făcute publice de autoritatea sanitară nu sunt crezute de către experţii străini.