Ciolacu, mesaj pentru profesorii revoltați de salarii: Să își facă meseria cum trebuie, la clasă, nu la meditații

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că legea salarizării va cuprinde un sistem conform căruia salariile vor reflecta performanţa profesorilor.

Ciolacu, mesaj pentru profesorii revoltați de salarii: Să își facă meseria cum trebuie, la clasă, nu la meditații


Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că legea salarizării va cuprinde un sistem conform căruia salariile vor reflecta performanţa profesorilor.

Precizările au fost făcute, marţi, la Palatul Victoria, cu ocazia ceremoniei de semnare a unor contracte finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru achiziţionarea de microbuze electrice destinate transportului elevilor.
"Simpla prezenţă în clasă nu este suficientă. Este nevoie de implicare în clasă, nu la meditaţii, şi de îndrumare a tinerilor, astfel încât inclusiv din şcoală aceştia să plece cu baze solide de cunoştinţe şi cu un sistem de valori bine definit. Nu cer niciunui profesor să facă lucruri imposibile. Sunt perfect conştient şi de limitările existente încă în sistemul nostru de învăţământ. Le cer însă profesorilor să-şi facă meseria aşa cum trebuie să o facă şi nu am glumit când am spus că noua lege a salarizării va cuprinde un sistem prin care salariile vor reflecta, în mod concret, nu doar respectul cuvenit meseriei, dar şi performanţa. Profesorii care muncesc, care îşi fac corect meseria, trebuie şi vor fi răsplătiţi", a afirmat premierul Ciolacu.
El a menţionat că a discutat cu profesorii în perioada protestelor şi că au fost găsite "soluţiile corecte, nu doar pentru a reda demnitatea acestei profesii, dar şi pentru a recompensa la adevărata valoare munca depusă" în formarea noilor generaţii.
"Statul, prin guvernul pe care îl conduc, a înţeles foarte bine cât de importantă este educaţia, dacă vrem să avem un viitor, dacă vrem ca România să crească în continuare. De aceea, investiţiile masive în infrastructura şcolară şi în procesul didactic, asigurarea accesului pentru toţi elevii, extinderea sistemului de învăţământ tehnologic dual au fost prioritate pentru noi. Însă vă spun cu mâna pe inimă, aştept şi de la reprezentanţii sistemului de educaţie să întoarcă tot acest efort. Nu pentru mine, Marcel Ciolacu, nu pentru Guvernul României, pe care îl conduc vremelnic în acest moment, ci pentru tinerii români", a spus premierul.
De asemenea, Marcel Ciolacu a reamintit că, potrivit programului de guvernare, educaţia reprezintă o prioritate şi a menţionat că România "poate creşte doar prin educaţie", prin tineri pregătiţi, în funcţie de cerinţele pieţei muncii.
"Este de datoria noastră să asigurăm condiţii decente pentru a învăţa tuturor elevilor, indiferent de locul unde s-au născut: la ţară sau la oraş, într-o zonă mai mult sau mai puţin dezvoltată economic. Este tot de datoria noastră să îi îndrumăm pentru a alege o carieră aici, în România. Doar aşa tinerii vor prefera să rămână, vor alege să îşi construiască un viitor aici", a specificat prim-ministrul.
Totodată, premierul Marcel Ciolacu a menţionat că luni, în prima zi a acestui an şcolar, a fost la una dintre şcolile din Bucureşti care au un sistem de învăţământ tehnologic dual bine dezvoltat. El a mai adăugat că îşi doreşte ca acest model de implicare a autorităţilor locale în educaţie să fie extins şi în zone mai puţin dezvoltate, nu doar în marile centre urbane.