Ciolacu: Nu îmi doresc să fiu prim-ministrul unui guvern tras în căciulă,
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, la Brăila, că nu îşi doreşte să fie prim-ministrul unui guvern tras în căciulă.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, la Brăila, după ce secretarul general al partidului, Paul Stănescu, a anunţat public că acesta este propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier care va reveni formaţiunii din luna mai, că nu îşi doreşte să fie "prim-ministrul unui guvern tras în căciulă".
"Noi lucrăm deja la programul de guvernare şi o să mergem cu el pe urmă în coaliţie şi o să-l uniformizăm. Sunt două partide, unul social-democrat şi unul liberal, şi trebuie să găsim calea de mijloc şi nu cred că vor fi foarte multe negocieri. Sunt ferm convins că va fi o schimbare foarte rapidă. Întotdeauna din trecut trebuie să învăţăm greşelile. Nu îmi doresc să fiu prim-ministrul unui guvern tras în căciulă. Îmi doresc un guvern eficient, cu oameni care ştiu să conducă ministere", a declarat Ciolacu.
Marcel Ciolacu a precizat că este mult prea devreme pentru a începe negocierile pentru formarea noului guvern şi că a fost o greşeală că s-a vorbit în spaţiul public despre această rotaţie care va exista la ministere.
"N-a început nicio negociere şi mi se pare şi un pic anormal. Cred că priorităţile Guvernului, ale miniştrilor, în momentul în care porneşti negocieri cu atâtea luni... de aceea pe mine m-a deranjat foarte mult faptul că s-a vorbit aşa de mult despre această rotaţie şi de schimburi de ministere în spaţiul public: este anormal, pentru că în acel moment eficienţa ministrului începe să scadă, într-un minister nu există numai ministrul, există un aparat întreg şi cred că a fost o greşeală, mai ales pentru cei care s-au trezit vorbind în spaţiul public", a spus Ciolacu.