Ciolacu: Pentru IMM-uri şi zona casnică, preţul la energie ar trebui să rămână reglementat
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că preţul la energie electrică şi gaze naturale pentru IMM-uri şi pentru consumatorii casnici ar trebui să rămână reglementat.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că preţul la energie electrică şi gaze naturale pentru IMM-uri şi pentru consumatorii casnici ar trebui să rămână reglementat, aşa cum este prevăzut acum în ordonanţă. El a menţionat că a avut miercuri o discuţie pe subiectul facturilor la energie electrică şi gaze naturale cu premierul Nicolae Ciucă, cu preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
"Eu rămân la părerea în continuare că preţul, cel puţin pentru IMM-uri şi zona casnică, trebuie să rămână un preţ reglementat, aşa cum este prins acum în ordonanţă - 0,8 şi 1 leu pentru IMM- uri, venind cu o schemă prin Ministerul de Finanţe, prin Ministerul IMM-urilor şi prin Ministerul Economiei pentru marii producători. Dacă nu găsim altă soluţie mai bună până atunci (în aprilie - n.r.), cred că cel mai la îndemână pentru Guvern este o prelungire şi pe luna aprilie. Dar, de fapt, prelungim ceva fără să luăm o decizie. Cea mai proastă decizie este să nu iei nicio decizie. L-am văzut foarte determinat pe prim-ministru de a găsi soluţii urgent. Vreau să înţelegem că după ce Guvernul va da o ordonanţă de urgenţă apoi şi atribuţii din nou ANRE, fiindcă ANRE în acest moment nu mai are atribuţii, decurg nişte paşi de transparenţă. Totuşi, vorbim de nişte companii multinaţionale importante, care dispun de avocaţi, de logistică, toţi aceşti paşi trebuie gândiţi astfel încât să nu fie probleme pe viitor", a spus Ciolacu la Europa FM.
Liderul social-democraţilor a adăugat că s-au găsit mai multe soluţii pentru criza facturilor, dar încă nu au fost comunicate opiniei publice pentru că premierul vrea "să iasă cu tot pachetul".