Cîțu: Acțiunile împotriva măsurilor sanitare impuse de Guvern sunt similare cu acțiunea unor teroriști
Florin Cîţu a declarat vineri că zădărnicirea eforturilor de oprire a pandemiei, fără date concrete, este similară acţiunii unor terorişti.
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat vineri că zădărnicirea eforturilor de oprire a pandemiei, materializată prin campanii împotriva purtării măştii de protecţie sau a vaccinării anti-COVID, fără date concrete, este similară acţiunii unor terorişti.
"Sunt câteva lucruri care trebuie clarificate. Am văzut mai multe informații în spațiul public și eu zic că trebuie să fie foarte atenți la ele. În primul rând, Agenția Europeană a Medicamentului, cea care a făcut recomandarea Comisiei Europene pentru a autoriza toate tipurile de vaccin din România, menține aceeași opinie: campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin, cu monitorizarea eventualelor efecte adverse. Nu s-a schimbat nimic. În ceea ce privește tipul de vaccin care a fost ieri din discuție în spațiul public, Agenţia Europeană spune foarte clar că nu există indicii, în acest moment, care să facă vreo legătură între cele câteva cazuri și vaccin. De aceea, campania de vaccinare trebuie să continue, bineînțeles cu monitorizarea eventualelor efecte adverse. La nivel european, sunt deja 5 milioane de persoane vaccinate cu acest tip de vaccin și avem, bineînţeles, o țară - Marea Britanie - care își vaccinează toată populația și ar fi greu de crezut că un guvern ar fi atat de iresponsabil. Deci trebuie să avem încredere în experți, cei care au autorizat, au recomandat autorizarea acestor tipuri de vaccin, că își vor face treaba în continuare. În același timp, și aș vrea să fie foarte clar, eu am spus din prima zi: dacă s-ar fi putut, m-aș fi vaccinat cu oricare dintre tipurile de vaccin. M-am vaccinat cu ce a fost atunci. Dar dacă va fi o șansă în viitor, dacă trebuie să ne vaccinăm din nou, bineînțeles, mă voi vaccina cu ce va fi atunci. Deci, am încredere în experți și, în special, în experții Agenției Europene a Medicamentului. În acelaşi timp, în România, de un an de zile, există o campanie împotriva acestor acţiuni pe care le ia Guvernul de a opri pandemia. Există o campanie împotriva portului măștii în spațiul public, există o campanie împotriva măsurilor de distanțare şi există o campanie împotriva vaccinării. Din punctul meu de vedere, aceste acțiuni sunt similare cu acțiunea unor teroriști, pentru că a zădărnici această acțiune, această activitate a Guvernului, care are ca obiectiv îmbunătățirea sănătății tuturor românilor, este o acţiune care încearcă să submineze autoritatea statului, fără date. Repet, trebuie să ne uităm întotdeauna la specialişti, de acolo ne vin informațiile. Şi nu în ultimul rând, am văzut aseară că unele televiziuni spuneau că decizia luată în România, în ceea ce privește suspendarea lotului care a rămas din AstraZeneca, ar fi fost luată de mine. Nu a fost luată de mine, a fost luată de un grup de specialiști și, ca și dumneavoastră, și eu aștept fundamentarea științifică a deciziei care a fost luată aseară. În continuare trebuie să înțelegeți că încrederea - și de asta sunt foarte supărat pe această campanie împotriva acţiunii - încrederea se câștigă foarte greu și avem încredere în această campanie și a funcționat și funcţionează foarte bine, dar dacă nu suntem atenți, încrederea se pierde foarte ușor. Trebuie să ne uităm la cei care au autorizat toate aceste vaccinuri şi ei ne spun astăzi că nu există indicii şi trebuie să continuăm exact cum a fost şi până acum.
Vă mulţumesc! Nu voi lua astăzi întrebări, dar pentru întrebări referitoare la siguranţa campaniei de vaccinare, la ora trei, CNCAV va avea o sesiune întrebări şi răspunsuri pe pagina de Facebook. Acolo veţi putea discuta cu specialiştii şi vă rog, de fiecare dată, să vă informaţi de la specialişti, acolo veţi avea cele mai bune informaţii", a declarat Florin Cîțu.