Cîțu: Aveți răbdare, măsurile dau rezultate. Vaccinarea, singura soluție să revenim la normalitate.

Florin Cîțu a anunțat, luni, că va fi format un comitet interministerial, prin decizia și sub coordonarea premierului, „care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate a României”.

Cîțu: Aveți răbdare, măsurile dau rezultate. Vaccinarea, singura soluție să revenim la normalitate.


Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că va fi format un comitet interministerial, prin decizia și sub coordonarea premierului, „care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate a României”.

„Astăzi voi anunța constituirea unui comitet interministerial, prin decizia premierului și sub coordonarea premierului, care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate a României. De fapt, aceasta este primul jalon, primul milestone, prima bornă pe care o punem pentru revenirea la normalitate și am să vă explic la ce mă refer”, 
Premierul Florin Cîțu a precizat că vor fi disponibile dozele necesare de vaccin anti-COVID-19 pentru a fi vaccinați 10 milioane de români până la sfârșitul lunii iunie.
„Vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de români la sfârșitul lunii iunie, deci mergem mai repede decât ne-am programat, dar este important ca toată lumea să vrea să se vaccineze. Dacă mergem să ne vaccinăm, și de aceea trebuie întâi să ne programăm pe platforma de programare, vom putea să vorbim de 10 milioane de persoane vaccinate. Avem dozele, deja sunt programate și vom putea vorbi de 10 milioane de persoane vaccinate la sfârșitul lunii iulie. Sunt 70% dintre persoanele adulte și putem să vorbim clar de o redeschidere a economiei aproape în totalitate. Am făcut tot ce este posibil, am devansat, am adus mai aproape aceste date, știți bine că în februarie vorbeam de finalul lui septembrie, avem acum dozele programate pentru finalul lunii iunie, dar trebuie să ne programăm, să mergem să ne vaccinăm. Putem vorbi clar de o redeschidere a economiei. Trebuie să mergem să ne vaccinăm. Așa cum arată lucrurile acestea merg în direcția corectă. Ca să revenim la normalitate singura soluție e vaccinarea. Situația epidemiologică: aici lucrurile s-au stabilizat.”, a adăugat premierul.
Măsurile pe care le-am luat, funcționează, dau rezultate. Acest comitet interministerial: 1 iunie este primul pas. Acest comitet va include toate ministerele, mă gândesc să includem ca invitați asociații, patronate. Aveți încredere că vom trece peste această perioadă. Vaccinarea e singura soluție", a declarat premierul.