Cîțu: În această guvernare vom trece Carpații cu autostradă. Vom face spitale noi în acești ani.
Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, în Parlament, unde a mers să prezinte Planul Național de Redresare și Reziliență că cele 29,2 miliarde de euro din acest proiect nu vor fi irosite.
Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, în Parlament, la prezentarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), este un plan diferit pentru că, pe lângă investiţii, vine şi cu o parte de reformă, iar toate investiţiile trebuie finalizate până în 2026, iar dacă nu le finalizăm, ”pierdem banii”.
El s-a adresat în special opoziţiei spunând să nu mai reclame că unele proiecte nu au fost incluse în PNRR, pentru că sunt criterii foarte clare de includere în acest program.
"Înainte de a intra în prezentarea PNRR, fac o declarație publică. De când a apărut acest plan am fost acuzat că nu vreau să-l prezint în Parlament. Astăzi le vorbesc românilor. PNRR ce înseamnă pentru că am văzut interpretări eronate. Trebuie să știe toată lumea că e un program diferit față de ce am avut noi până acum pe fonduri europene. Este un program care a apărut ca răspuns la acest șoc care a fost pandemia. Este un plan diferit, care pe lângă investiții, vine și cu o parte de reformă. O parte de reformă pe care fiecare guvern și-o asumă transparent. Toate investițiile trebuie finalizate până în 2026. Dacă nu le finalizăm pierdem banii. Trebuie să fim foarte atenți ce proiecte punem în acest plan. Mai ales colegii din opoziție, nu mai strigați că proiectul X sau Y nu a fost inclus în acest plan, pentru că știți cum funcționează.
A doua parte importantă: componenta verde și digitalizare. Sunt două lucruri de care România are nevoie foarte mult. Aici avem și niste procente foarte clare: 37% pentru economia verde și 20% pentru digitalizare. Bineînțeles reforme. le facem, nu pentru că ne cere cineva, ci pentru că România are nevoie de dezvoltare.
Investițiile vor aduce bunăstare tuturor cetățenilor.
Acest Plan este un plan care garantează că vom avea o guvernare pe principii liberale cel puțin 8 ani de acum încolo. Vor fi investiții care se vor vedea în buzunarele tuturor românilor.
România prin acest program atrage 29,2 miliarde de euro în cinci ani de zile, rolul meu a fost de a-i asigura pe partenerii noștri că România își va menține cursul asumat. România va continua să corecteze greșelile din trecut. Aceste reforme le garantează partenerilor că România e pe drumul cel bun.
Mai mult, acest plan sau reformă nu înseamnă reducerea veniturilor, pensiilor și alte scenarii apocaliptice. Reformă înseamnă un mod de a folosi acesti bani eficient.
Pe mine mă interesează toți românii. Prin acest program vom garanta că investițiile vor merge în toate zonele din România.
România are nevoie de toți investitorii, vom putea implementa acest PNRR cu companii, în special românești. Vom lua întreaga sumă. Acest program e garanția pe care o dau românilor că vom reduce decalajele.
În această guvernare vom trece Carpații cu autostradă. Vom face spitale noi în acești ani.
Dragi români, doar prin investiții și reforme putem reduce sărăcia. De aceea PNRR e important, investim și facem reforme. Vă spun un secret este nevoie de toată clasa politică pentru că este programul românilor", a spus Florin Cîțu în Parlament.