Cîţu: Să fie foarte clar, nu ne batem joc de banii românilor

Premierul Florin Cîţu a precizat că unele ministere nu au o execuţie bugetară bună, fapt pentru care pot fi ajustate sumele pe care le-am primit iniţial, prin legea bugetului de stat.

Cîţu: Să fie foarte clar, nu ne batem joc de banii românilor


Premierul Florin Cîţu a precizat că unele ministere nu au o execuţie bugetară bună, fapt pentru care pot fi ajustate sumele pe care le-am primit iniţial, prin legea bugetului de stat. El a mai spus că există ministere unde există proiecte cu execuţie zero şi va prezenta aceste date în raportul semestrial.

„Miniștrii trebuie să vină să prezinte execuția bugetară. Unii au prezentat-o, alții au dat câte un comunicat. Încă așteptăm execuția bugetară, la 6 luni de zile. Mai au timp până la finalul acestei săptămâni. Dacă nu, o prezint eu”, a declarat Cîțu, într-o conferință de presă.
"Cine nu a cheltuit banii până acum trebuie să vină cu explicaţii foarte bune, pentru că nu putem să alocăm resurse din buget şi să le ţinem acolo degeaba.
Sunt ministere şi voi prezenta acest lucru în raportul semestrial, unde avem proiecte cu execuţie zero. De la miniştri care au spus că au execuţie foarte bună. Nu poţi spune asta când ai execuţie zero.
Nu am văzut foarte multă reformă. Se vorbeşte foarte mult despre reformă, dar până acum nu am văzut la instituţiile statului reduceri de cheltuieli şi, aşa cum am spus la începutul anului, acele companii de stat care nu arată că reduc cheltuielile nu vor primi bani suplimentari la această rectificare. 
Nu sunt mulţumit de execuţia bugetară, iar situaţia e aproape la toate ministerele. Să fie foarte clar, nu ne batem joc de banii românilor. Trebuie să le arătăm românilor că nu putem merge mai departe cu aceeaşi risipă de bani cu care s-au obişnuit aceste companii pe vremea PSD-iştilor. Vreau performanţă", a continuat Cîţu.
(...) Încă aştept miniştri să prezinte execuţia bugetară la primele 6 luni de guvernare. Dacă nu o prezintă, o prezint eu", a punctat Florin Cîţu.
„Am văzut discuţii în spaţiul public despre rectificarea bugetară. Aşa cum am spus şi cum e în legea bugetului, ministerele care nu au execuţie bună le pot fi ajustate sumele iniţiale din buget până la această sumă pe care nu au putut să o cheltuie. Sunt aproape 20 miliarde lei care nu au fost cheltuite. În acelaşi timp, nu pot să iau în serios propuneri care vin de la ministere, de realocare de 40 miliarde lei când sunt 20 miliarde lei necheltuiţi. Deci de aici încep discuţiile pe rectificarea bugetară. Asta e realitatea. Trebuie să ţinem cont că deficitul bugetar trebuie să rămână la 7,6% din PIB sau mai mic. Vor fi alocate resurse la mai multe ministere şi am văzut informaţii care au ieşit în spaţiul public pe care le-am dat doar preşedinţilor de partid”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.
Potrivit prim-ministrului, la Ministerul Transporturilor se iau bani, nu se dau.
Premierul Florin Cîțu și liderii USR PLUS, Dacian Cioloș și Dan Barna, vor avea o discuție, joi, după ședința de guvern, susțin surse politice. Discuția are loc în contextul în care liderii USR-PLUS sunt nemulțumiți de prima variantă a rectificării bugetare făcută de premier. Nemulțumiri sunt și în tabăra lui Ludovic Orban, care îl acuză pe Cîțu că a pus 3 miliarde de lei în fondul de rezervă al premierului pentru a fi folosiți înainte de Congresul PNL.