Cîțu: Soluţia luată în calcul de autorități este adaptarea intervalului orar al restricţiilor de circulaţie în noaptea de Paști

Premierul Florin Cîţu a afirmat joi, că soluţia luată în calcul de autorități este adaptarea intervalului orar al restricţiilor de circulaţie în noaptea de Paști.

Cîțu: Soluţia luată în calcul de autorități este adaptarea intervalului orar al restricţiilor de circulaţie în noaptea de Paști


Premierul Florin Cîţu a afirmat joi, că soluţia luată în calcul de autorități este adaptarea intervalului orar al restricţiilor de circulaţie în noaptea de Paști, astfel încât credincioşii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios.

"Am avut astăzi o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanţii cultelor religioase din România. Am discutat soluţii pentru ca, anul acesta, fiecare credincios care întâmpină în perioada următoare Sărbătorile Pascale sau alte ritualuri religioase specifice cultului din care face parte să o facă în condiţii de siguranţă sanitară.
Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanţilor fiecăruia dintre culte în ceea ce priveşte stabilirea unor derogări de la restricţiile actuale de circulaţie pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători. Soluţia spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricţiilor de circulaţie, astfel încât credincioşii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiţia respectării regulilor de siguranţă sanitară", a scris Florin Cîţu, pe Facebook.