Cîțu: Una dintre companiile româneşti va fi evaluată de CE pentru etapa de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19

Premierul Florin Cîţu, a declarat că România este în proces de selecţie la nivel european pentru partea de producţie a vaccinurilor împotriva noului coronavirus.

Cîțu: Una dintre companiile româneşti va fi evaluată de CE pentru etapa de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19


Premierul Florin Cîţu, a declarat, pe pagina sa de Facebook, că România este în proces de selecţie la nivel european pentru partea de producţie a vaccinurilor împotriva noului coronavirus. Mai mult, una dintre companiile din ţara noastră „va fi evaluată de grupul operativ al Comisiei Europene pentru etapa de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19”.

„Veşti bune pentru România! România este reprezentată de 9 companii şi două institute în cadrul grupului de lucru al Comisiei Europene pentru creşterea producţiei de vaccinuri împotriva COVID-19. Acestea participă în procesele de selecţie în vedere implementării a 4 faze strategice: producţie de vaccin, îmbuteliere, finisare, distribuire şi consumabile. Pentru producţia nanoparticulelor lipidice solide (folosite în vaccinurile ARNm - Pfizer- BioNtech şi Moderna ca vehicul de livrare), România este prezentă cu 11 participanţi în procesul de selecţie şi stăm, de departe, cel mai bine din Europa de Est: Bulgaria este prezentă doar cu 3 companii, Ungaria cu 3 şi Slovenia cu 1. Acest lucru confirmă că suntem în proces de selecţie pentru partea de producţie. Una dintre companii va fi evaluată de grupul operativ al Comisiei Europene pentru etapa de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19”, a scris oficialul pe rețeaua de socializare.
Acesta a mai spus că actualul Guvern „repară catastrofele făcute în timpul guvernării PSD”.
„Reașezăm România pe drumul cel bun și reparăm catastrofele făcute în timpul guvernării PSD, când institutul Cantacuzino a fost desființat și îngropat, iar compresoarele de răcire din sala de pregătire au fost vândute efectiv la fier vechi”, a conchis el.