Ciucă: Lipsa consensului din Consiliul JAI, o profundă dezamăgire; votul Austriei - nejustificat

Premierul Nicolae Ciucă şi-a exprimat profunda dezamăgire faţă de lipsa consensului la nivelul Consiliului JAI de joi cu privire la aderarea României la Schengen.

Ciucă: Lipsa consensului din Consiliul JAI, o profundă dezamăgire; votul Austriei - nejustificat


Premierul Nicolae Ciucă a reacționat după ce România a fost respinsă de la aderarea la Spațiul Schengen. Acesta s-a arătat dezamăgit de votul negativ al Austriei și a precizat că România va continua să protejeze granițele externe ale UE.

Toate statele europene au fost de acord să deschidă românilor porțile Spațiului Schengen ca o recunoaștere a pregătirii noastre dar și a eforturilor continue de ani pentru protejarea granițelor europene. Toate cu o singură și nejustificată excepție, Austria. Unanimitatea nu a fost posibilă, în contextul în care un singur stat membru, Austria a refuzat aderarea României. Această decizie rămâne o alegație bazată pe cifre pe care România le-a probat clar ca fiind incorecte, nu am folosit nici măcar estimări naționale, am folosit datele agențiilor europene care trebuie să rămână baza când luăm decizie.
Am acționat solidar și activ în a găsi soluții în plan european. Am avut propuneri concrete pentru partenerii noștri și am lucrat intens cu Comisia Europeană să răspundem acestor preocupări. Nu înțelegem poziția inflexibilă arătată de Austria”, a declarat Nicolae Ciucă, joi, la Palatul Victoria.