Container cu peste 15 tone de deşeuri textile, returnat de autorităţi în Indonezia

Un container încărcat cu peste 15 tone de deşeuri textile, sosit în Portul Constanţa din Indonezia, va fi returnat în ţara de unde a fost expediat.

Container cu peste 15 tone de deşeuri textile, returnat de autorităţi în Indonezia
Foto: Garda de Mediu Constanța


Un container încărcat cu peste 15 tone de deşeuri textile, sosit în Portul Constanţa din Indonezia, va fi returnat în ţara de unde a fost expediat, a informat, miercuri, Garda de Mediu. Deşeurile aveau ca destinatar o firmă din Buzău.

Garda de Mediu Constanţa a transmis, printr-un comunicat de presă, că în colaborare cu poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă, comisarii de mediu au decis returnarea containerului încărcat cu circa 15,5 tone de deşeuri textile din fibre sintetice, către ţara de expediţie - Indonezia, fiind constatate o serie de nereguli privind respectivul import.

"Urmare a notificării Poliţiei de Frontieră şi a verificărilor efectuate, s-a constatat că transferul deşeurilor nu era însoţit de documentele prevăzute de Regulamentul 1013/2006. Anexa VII nu era completată cu codul deşeului, nu era menţionat codul instalaţiei de valorificare, nu erau completate datele şi lipsea semnătura persoanei care a organizat transferul. Deşeurile ar fi trebuit să ajungă la o firmă din Buzău, care a refuzat recepţionarea containerului întrucât deşeurile textile nu puteau fi valorificate în instalaţia deţinută. A fost solicitată rerutarea containerului către altă destinaţie, însă s-a dispus returnarea în ţara de expediţie", se arată în comunicat.