Corina Creţu: Suntem foarte întârziaţi cu absorbţia fondurilor pe exerciţiul 2021-2027 şi din PNRR

Europarlamentul Corina Creţu, a declarat într-o conferinţă de presă, că ţara noastră se află în mare întârziere în atragerea fondurilor europene aferente exerciţiului financiar 2021-2027 şi a celor din PNRR.

Corina Creţu: Suntem foarte întârziaţi cu absorbţia fondurilor pe exerciţiul 2021-2027 şi din PNRR
Foto: Facebook / Corina Crețu


Europarlamentul Corina Creţu (Pro România), fost Comisar pentru Politică Regională al Comisiei Europene (2014-2019), a declarat marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea, că ţara noastră se află în mare întârziere în atragerea fondurilor europene aferente exerciţiului financiar 2021-2027 şi a celor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

"Aşa cum am spus de foarte multe ori, banii nu au fost niciodată o problemă, ci lipsa proiectelor, lipsa de viziune. 18 ţări folosesc deja toate instrumentele la dispoziţie, noi suntem în faza în care de-abia obţinem aprobările şi, din păcate, nu avem proiecte. Deci Comisia se plânge de lipsa proiectelor mai ales pe fondurile clasice, pe 2021-2027, pentru că tot ce era mai avansat s-a mutat pe PNRR. Vor fi pentru prima oară opt programe regionale operaţionale, un program destinat sănătăţii, un program de mediu, un program de agricultură şi Fondul pentru o tranziţie justă," a declarat, în conferinţă de presă, europarlamentarul Corina Creţu.

Ea a precizat că este foarte preocupată şi de absorbţia de către România a fondurilor europene aferente exerciţiului financiar 2014-2020.

"Pe timpul când am fost comisar, am încheiat exerciţiul financiar 2007 - 2014 cu 92,8%, la ora actuală pe 2014 - 2020 rata de absorbţie este de 68%. Dar pentru că s-a făcut în Parlamentul European o derogare, Guvernul poate deconta toate cheltuielile legate de refugiaţi din fonduri europene. Plus avem aceste şanse istorice, legate de PNRR, unde din păcate suntem foarte întârziaţi, la fel şi cu Programele Operaţionale 2021-2027", a afirmat Corina Creţu.

În altă ordine de idei, europarlamentarul Pro România consideră că, până la sfârşitul anului, România va intra în Spaţiul Schengen, însă avem nevoie de negociatori buni şi de abţinerea Olandei.

"Românii merită să meargă demni în Europa, fără controale, la fel ca toate celelalte ţări. România face sacrificii imense, mai ales de când a început războiul din Ucraina. Din păcate, eu cred că nu avem negociatori suficient de buni. Nu putem sta la mâna unui partid de 6% din Olanda şi cred că putem negocia măcar ca Olanda să se abţină. Dacă Olanda măcar s-ar abţine, România ar intra în Schengen. Cel mai important este să se pună pe ordinea de zi, iar aici este rolul Ministerului de Interne, în primul rând, pentru că se discută în Consiliul JAI", a afirmat Corina Creţu.

Speranţele sunt îndreptăţite, a spus ea, şi de asigurările oferite, pentru prima dată, de cancelarul Germaniei şi de preşedintele Franţei, care s-au exprimat în favoarea intrării României în Schengen.

Europarlamentarul Corina Creţu, prim vicepreşedinte Pro România, a făcut marţi o vizită în Bihor, în cadrul "Săptămânilor verzi" ale Parlamentului European, dedicate circumscripţiilor electorale. Ea s-a întâlnit cu conducerea judeţeană a filialei Pro România - preşedintele Daniel Pop, secretarul general Dan Ardelean şi a ajuns în comuna Drăgeşti, condusă de singurul primar Pro România din Bihor, Delia Farcaş.