Cum arată locul în care vor fi depozitate vaccinurile anti-COVID care vor sosi în România (GALERIE FOTO)
Ministerului Apărării Naţionale a prezentat primele imagini cu centrul de stocare a vaccinurilor anti-Covid-19 de la Institutul Cantacuzino, care arată cum sunt pregătite spaţiile destinate păstrării vaccinului
Ministerului Apărării Naţionale a prezentat, vineri, primele imagini cu centrul de stocare a vaccinurilor anti-Covid-19 de la Institutul Cantacuzino, care arată cum sunt pregătite spaţiile destinate păstrării vaccinului din centrul de vaccinare şi echipamentele cu care este dotat institutul.
După cum a precizat medicul Valeriu Gheorghiță, prima transă din vaccinul anti-COVID ar urma să ajungă în România la data de 26 decembrie. Ls acel moment, în România va ajunge o cantitate simbolică de 10.000 de doze de vaccin, ce vor distribuite în 10 spitale din linia întâi, din toată țara. Așa cum a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, în prima fază a campaniei va fi imunizat personalul medical, în etapa a II-a populație de risc, iar în faza III populația generală.
"În cadrul procesului de vaccinare, fiecare persoană va fi evaluată în centrul de vaccinare, va face o evaluare a temperaturii, după care urmează un triaj epidemiologic în care se insistă pe tot ce înseamnă date care ţin de istoricul îndepărtat al pacientului” a declarat Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.
„Este o facilitate pregătită să primească vaccinurile, după ce Agenţia Europeană a Medicamentului va elibera autorizarea condiţionată de punere pe piaţă. Din ceea ce noi ştim la momentul actual, pe 26 decembrie va fi livrată prima tranşă simbolică de circa 10.000 de doze, doze care, ulterior, vor fi distribuite către spitalele de linia unu, spitalele care au intrat în prima linie împotriva COVID-19 în această pandemie (...) Ulterior, pe măsură ce calendarul de livrare va intra în funcţiune, vor fi livrate către celelalte unităţi sanitare, unde sunt înfiinţate centre de vaccinare, începându-se efectiv activitatea de vaccinare, conform strategiei”, a declarat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, în cursul zilei de vineri, după vizita la Institutul Cantacuzino.
Totodată, medicul Valeriu Gheorghiță a ținut să aducă în discuție și importanța campaniei de informare. Medicul îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze din surse oficiale.
„Doar o campanie de informare şi comunicare corectă poate să livreze o informaţie ştiinţifică, validată, din surse sigure şi doar printr-o bună informare fiecare persoană poate să decidă în final dacă doreşte să se vaccineze sau nu. Aş sublinia încă o dată aspectul legat de faptul că vaccinarea este gratuită, vaccinarea este voluntară, nu este obligatorie, nu este condiţionată. Se vor folosi doar vaccinuri care vor primi autorizare de la Agenţia Europeană a Medicamentului şi încă un deziderat important – siguranţa activităţii de vaccinare reprezintă pentru noi prioritatea zero”, a explicat Valeriu Gheorghiță.
În ceea ce privește distribuirea dozelor d evaccin către centrele regionale, Gheorghiță a anunțat că serul ar putea fi transportat cu aeronave Spartam, din dotarea MAPN. Astfel că organizarea centrelor de vaccinare regionale, nu a fost îmtâmplătoare, ele fiind amplasate în orașe cu aeroporturi.