Cum pot ieși românii la pensie la 70 de ani. Turcan: E un drept, nu o obligație

Salariații angajați în sectorul public sau în cel privat, care au ajuns la vârsta legală de pensionare, pot alege să lucreze până la 70 de ani, a declarat joi ministrul Muncii.

Cum pot ieși românii la pensie la 70 de ani. Turcan: E un drept, nu o obligație


Salariații angajați în sectorul public sau în cel privat, care au ajuns la vârsta legală de pensionare, pot alege să lucreze până la 70 de ani, a declarat joi ministrul Muncii, Raluca Turcan, care a adăugat că este vorba despre un drept, nu o obligație.

„Proiectul de lege pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare prevede ca persoanele ajunse la vârsta de pensie şi care doresc să rămână în activitate să poată să facă lucrul acesta. Este vorba de o opţiune a angajatului. Este o opţiune pentru a munci în continuare, chiar dacă a ajuns la vârsta legală de pensionare şi în acelaşi timp aduce avantaje pe lângă faptul că rămâne persoana activă şi în câmpul muncii şi posibilitatea de a avea un nivel al salariului la care se afla în momentul îndeplinirii vârstei de pensionare. Vorbim aşadar despre un drept şi de o obligaţie. Exercitarea acestui drept e stric la latitudinea angajatului. Legal rămâne posibilitarea oricărei persoane de a se pensiona la vârsta legală de pensionare, fără nicio îngrădire.
Dacă o persoană a optat pentru continuarea activităţii până la împlinirea vârstei de 70 de ani, însă din motive obiective sau subiective doreşte să revină asupra acestei decizii şi să se întoarcă la pensie, poate să facă lucrul acesta oricând între perioada în care a împlinit vârsta legală de pensionare şi vârsta de 70 de ani. Persoana care continuă activitatea poate să solicite şi recalcularea pensiei în sistemul public, avantajul costând evident în majorarea punctelor anuale şi obţinerea unei pensii în sistemul public calculată proporţional cu perioada lucrată. De asemenea, persoanele care au îndeplinit vârsta de pensionare şi doresc să se reangajeze şi să lucreze până la 70 de ani pot să facă lucrul acesta.
Pentru persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, ai sistemului de pensii militare de stat sau ai beneficiarilor pensiilor de serviciu, aceştia se pot încadra, potrivit legii, pe durata determinată sau nedeterminată până la vârsta de 70 de ani. Am menţionat lucrul acesta din nou pentru a sublinia încă o dată că acesta este un drept care lărgeşte un drept existent, practic conferind persoanelor care în momentul de faţă de află în pensie să poată să opteze pentru muncă până la 70 de ani.
Excepţiile legate de aplicarea acestei măsuri legislative: evident că noi am plecat în acest demers cu dorinţa de a face o lege constituţională şi atunci trebuie să fie exceptate de la aplicarea acestei reguli persoanele alese care se află în mandate pe o durată definită de Constituţie. Vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei în momentul în care optează pentru activitate până la 70 de ani persoanele care beneficiază de drepturi de autor, în condiţiile Legii 8/1996, personalul didactic prevăzut de legea educaţie naţionale, persoanele încadrate în gradul III de invaliditate, pentru că există o decizie a CCR, membrii Academiei Române şi persoanele din cadrul autorităţilor adminsitrative autonome sau a instituţiilor publice care la dat intrării în vigoare a acestei legi sunt în exercitarea unui mandat, cu o perioadă prevăzută de lege. Aceasta este o măsură necesară astfel încât norma legală pe care noi o propunem să fie constituţională”, a declarat Raluca Turcan.