Cum puteți organiza o înmormântare mai eficient
Înmormântările în România sunt despre un lung șir de tradiții și superstiții, la care se adaugă câteva dogme religioase ce se respectă.
Înmormântările în România sunt despre un lung șir de tradiții și superstiții, la care se adaugă câteva dogme religioase ce se respectă.
Cumulate, acestea fac ca ziua înmormântării să fie presărată cu tot felul de cerințe. Unele nu au legătură cu tradiția creștină, ci mai degrabă cea păgână, însă mulți se sperie cu gândul că, făcând ceva greșit, sufletul celui plecat nu se va mai odihni. Pentru că nimic nu se compară cu ideea de a rămâne cu vreun regret, de a nu fi făcut tot ce trebuia pentru defunct și să nu mai puteți face nimic care să compenseze cu această stare.
Despre cum să fiți mai eficienți în organizarea unei înmormântări vă pot spune mai multe cei care activează în acest domeniu, cei care prestează servicii funerare Bucuresti sau în orice alt oraș.
Servicii cumulate, mai avantajoase și practice
Încă din prima fază, toate demersurile legate de organizarea unei înmormântări se leagă unele de altele. Pentru cazurile celor care au decedat acasă, veți avea nevoie de constatare, de act medical care atestă decesul. Dar pentru că firmele de profil știu cum stă treaba, prin colaboratori, vă pot pune la dispoziție și medic constatator. Urmează o serie de acte de care aveți nevoie pentru a înhuma ulterior defunctul.
Serviciile cumulate, de preluare a defunctului, îmbălsămare, transport, punere în sicriu pot fi toate cumulate și astfel este cu atât mai practic și mai eficient pentru familia îndoliată. Există chiar și firme precum Rarox, ce pun la dispoziție pachete funerare ce pot fi achitate pe bază de talon de pensie, dacă este cazul sau cel puțin varietatea de prețuri va fi pe buzunarul oricui - servicii premium, de lux, dar există și cele mai accesibile, economice.
Preferați transport funerar asigurat
Poate că nu dați neapărat prea multă importanță acestui aspect. Totuși acesta poate face diferența între timpul optim în care vă puteți organiza și ceva mai multă treabă sau costuri mai mari pe care le veți avea. Transportul funerar implică nevoia de autovehicule corespunzătoare, autorizate, speciale pentru astfel de transport. Nu oricine vă poate pune la dispoziție mașinile de acest tip. La Rarox spre exemplu veți găsi și varianta limuzinelor, pentru cei cu pretenții.
De la aceeași firmă puteți să vă asigurați transport funerar oriunde în țară sau din afara țării dacă este cazul și implicit transport pentru cei care însoțesc cortegiul funerar.
Toate în același loc - înmormântările clasice pot fi mai rapid organizate
Într-o lume în care majoritatea optează pentru înhumare și servicii funerare și religioase aproape aceleași, cu mici diferențe de tradiție, firmele de pompe funebre au devenit deja cunoscătoare a tuturor demersurilor. Dacă aveți șansa să găsiți pe cei care au o paletă vastă de servicii, aveți implicit șansa de a organiza eficient și rapid înmormântarea.
În plus, nu vă lăsați condiționați de oră. Moartea este poate singura certitudine indiferent de context, dar vine și pe neanunțate. Așadar, atunci când se impune să organizați funeraliile, indiferent de oră și perioada din an trebuie să găsiți promptitudine, pentru a nu pierde timpul inutil.
Contact Rarox:
0721.480.673
0769.658.216