Debutanta Finlanda a învins cu 1-0 Danemarca

Finlanda a obținut prima sa victorie la un turneu final major, după ce a trecut de Danemarca cu 1-0, la capătul unui meci care a fost marcat de drama suferită de Christian Eriksen.

Debutanta Finlanda a învins cu 1-0 Danemarca


Echipa Finlandei, debutantă la un turneu final, a reuşit să învingă echipa Danemarcei cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Parken din Copenhaga, într-un meci din Grupa B a turneului final al Campionatului European de fotbal - EURO 2020.

Derby-ul nordic al grupei B de la Euro 2020 a fost tranșat de revelația Finlanda, datorită reușitei semnate de Joel Pohjanpalo, în minutul 60.
Chiar dacă a fost primul gol marcat de naționala nordică la un turneu final din toată istoria, fotbaliștii finlandezi au dat dovadă în continuare de fair-play și nu s-au bucurat.

În minul 74, danezul Hojbjerg a ratat un penalti acordat pentru o intervenţie a lui Arajuuri la Poulsen.

Meciul a fost întrerupt aproape 2 ore, dar după ce s-a confirmat că starea lui Eriksen este bună, jucătorii și oficialii au decis să reia jocul. În aplauzele finlandezilor, jucătorii danezii au revenit pe teren, dar aceștia au fost vizibil afectați de ceea ce pățise coechipierul lor și asta s-a văzut și în joc.

UEFA l-a desemnat pe Christian Eriksen cel mai bun fotbalist al partidei Danemarca - Finlanda. Un gest simbolic, dar cu mare încărcătură. Anunțul a fost făcut de crainicul stadionului. 
Site-ul danez BT le-a dat notp maximă tuturor jucătorilor Danemarcei,pentru că l-au ajutat pe Eriksen și pentru că au avut puterea să treacă peste tot ce s-a întâmplat și să încheie meciul.
Singurele meciuri oficiale de până acum între Danemarca şi Finlanda au fost câştigate de danezi cu 1-0, în preliminariile EURO 1988.
Danezii pierduseră doar unul din ultimele lor 22 de partide cu Finlanda (15 victorii, 6 egaluri), eşecul venind în 2000, într-un meci amical disputat în Spania (1-2).
În etapa a a doua a grupei, Finlanda va întâlni Rusia pe 16 iunie, la Sankt Petersburg, iar Danemarca va înfrunta Belgia în data de 17 iunie, la Copenhaga.
Au evoluat echipele:
Danemarca: 1. Kasper Schmeichel - 18. Daniel Wass (17. Jens Stryger Larsen, 76), 4. Simon Kjaer (căpitan; 3. Jannik Vestergaard, 63), 6. Andreas Christensen, 5. Joakim Maehle - 10. Christian Eriksen (24. Mathias Jensen, 43), 23. Pierre-Emile Hoejbjerg, 8. Thomas Delaney (21. Andreas Cornelius, 76) - 20. Yussuf Poulsen, 19. Jonas Wind (11. Andreas Skov Olsen, 63), 9. Martin Braithwaite. Selecţioner: Kasper Hjulmand.
Finlanda: 1. Lukas Hradecky - 22. Jukka Raitala (5. Leo Vaisanen, 90), 2. Paulus Arajuuri, 3. Daniel O'Shaughnessy, 18. Jere Uronen - 8. Robin Lod, 6. Glen Kamara, 14. Tim Sparv (căpitan; 11. Rasmus Schueller, 76), 4. Joona Toivio - 20. Joel Pohjanpalo (26. Marcus Forss, 84), 10. Teemu Pukki (19. Joni Kauko, 76). Selecţioner: Markku Kanerva.