Deca: 22 de şcoli vor fi construite prin proiectul ŞCOLI MAI SIGURE, INCLUZIVE ŞI SUSTENABILE
Un număr de 22 de şcoli noi vor fi construite prin proiectul Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile, a anunţat, luni, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Un număr de 22 de şcoli noi vor fi construite prin proiectul "Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile", a anunţat, luni, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
"Se construiesc trei şcoli noi în Iaşi şi în curând se vor semna contractele de execuţie pentru încă două. Până la sfârşitul acestui an vor fi semnate contractele de execuţie pentru încă trei şcoli: două în judeţul Vaslui şi una în judeţul Iaşi şi vor fi lansate procedurile pentru achiziţia lucrărilor de construire a două şcoli în Municipiul Bucureşti. Până la sfârşitul lunii octombrie 2024 vor fi semnate contractele de proiectare pentru alte 12 şcoli. În total, vor fi construite 22 de şcoli noi prin proiectul "Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile"", a scris Deca pe Facebook.
Potrivit ministrului, vor fi instruiţi 44 de formatori din cele 22 de şcoli, care vor forma, la rândul lor, alţi colegi pentru acordarea primului ajutor.
"Astăzi am avut prima întâlnire oficială cu Yasser El-Gammal, noul director de ţară al Băncii Mondiale, în contextul misiunii de monitorizare a acestui proiect. O activitate extrem de importantă este şi instruirea a 44 de formatori din cele 22 de şcoli cuprinse în proiect, care vor forma, la rândul lor, alţi colegi, pentru acordarea primului ajutor. De asemenea, prin acelaşi proiect se va achiziţiona şi echipamentul necesar pentru instruirea şcolilor, la finalizarea cursului de formare a formatorilor", a adăugat Ligia Deca.
Ea a spus că proiectul "Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile" reprezintă o prioritate pentru echipa Ministerului Educaţiei.