Diana Șoșoacă: Nu îmi poate interzice nimeni ca după ora două să plec de la biserică

Senatoarea Diana Şoşoacă, a fost extrem de categorică în ce priveşte dreptul românilor de a participa la slujba de Înviere.

Diana Șoșoacă: Nu îmi poate interzice nimeni ca după ora două să plec de la biserică


Senatoarea Diana Șoșoacă s-a prezentat marţi la Tribunalul Constanța, acolo unde se desfășoară un nou termen în procesul în care Arhiepiscopia Tomisului a cerut instanței permiterea accesului credincioșilor în biserici, la oficierea slujbelor.

Diana Şoşoacă a fost extrem de categorică în ce priveşte dreptul românilor de a participa la slujba de Înviere şi chiar a ameninţat autorităţile că, în caz că acest lucru va fi interzis credincioşilor, aceştia vor recurge la orice mijloace pentru a putea să participe la ceremonie.
„Din păcate e un ordin care vine de sus, de la Guvern și Arafat, pentru încălcarea unui drept absolut la religie și la exprimarea și manifestarea liberă a credinţelor religioase. Nu îmi poate interzice nimeni ca după ora două să plec de la biserică. Obiceiurile noastre și cutumele bisericeşti spun că noi să stăm până la 5 dimineaţa, când înconjurăm biserica, facem privehi. Nu ne pot nici întrerupe slujba. Avem o slujbă și nu ne spune nimeni când să venim și când să ne ducem. Noi o să ne ducem la biserică. Dacă îndrăzneşte cineva să se opună să avem Sfintele Paşti, aşa cum s-a făcut mereu, credeţi-mă că, dacă va fi nevoie, ne vom bate cu toate autorităţile, inclusiv cu Poliţia şi cu Jandarmeria, pentru păstrarea acestui drept”, a spus joi, Diana Şoşoacă, potrivit Ziua de Constanța.

Un cititor al bisericii Sfântul Antonie i-a dăruit, alături de alți preoți, o icoană Dianei Șoșoacă. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a ținut să precizeze că gestul nu are legătură cu Arhiepiscopia, menționând că darul ar fi putut fi oferit din admirație.