Dîncu a semnat scrisoarea de intenţie pentru participarea României la European Sky Shield Initiative
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a semnat, joi, scrisoarea de intenţie pentru participarea României la European Sky Shield Initiative.
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a semnat, joi, scrisoarea de intenţie pentru participarea României la European Sky Shield Initiative (ESSI), iniţiativă propusă şi coordonată de către Germania, în marja reuniunii ministeriale NATO care a avut loc la Bruxelles.
La activitate a participat şi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, arată un comunicat al MApN transmis Lumea Presei.
ESSI este un proiect de cooperare în domeniul apărării aeriene, oferind sprijin statelor participante în procesul de achiziţie, integrare şi sustenabilitate a viitoarelor sisteme componente, realizarea obiectivelor privind standardele de interoperabilitate şi creşterea gradului de implicare a industriilor naţionale de apărare, astfel putând fi reduse costurile specifice.
Semnarea Scrisorii de Intenție de către România, alături de alte 14 state (Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Norvegia, Slovacia, Slovenia, Țările de Jos și Ungaria), va facilita inițierea detaliilor și a procedurilor aferente inițiativei. Pe perioada derulării proiectului și alți Aliați au posibilitatea de a adera la inițiativă.