DOCUMENT Cum vor putea vota românii aflaţi în carantină sau izolare

Biroul Electoral Central a stabilit condițiile prin care alegătorii pot depune cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale.

DOCUMENT Cum vor putea vota românii aflaţi în carantină sau izolare


Biroul Electoral Central a adoptat, vineri, o decizie care stabileşte modul în care se va putea vota la alegerile parlamentare cu urna mobilă, dar şi precizări pentru cei aflaţi în carantină sau izolare.

”Cetăţeanul cu drept de vot aflat în carantină la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, poate vota prin intermediul urnei speciale dacă depune o cerere şi copia deciziei de carantină emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti”, se arată în decizie. 
Potrivit BEC, cetăţeanul cu drept de vot aflat în izolare la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, poate vota prin intermediul urnei speciale dacă depune o cerere în acest sens şi copia unuia dintre următoarele documente:
- biletul de externare din unitatea sanitară care confirmă diagnosticul şi indicaţia de izolare;
- decizia de izolare emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană/ a municipiului Bucureşti;
- rezultatul testării COVID-19 RT-PCR (pozitiv) din ultimele 14 zile.
Cetăţenii cu drept de vot aflaţi în carantină sau izolare, dar care nu au primit documentele menţionate anterior, ”pot transmite, prin orice mijloace, birourilor electorale de circumscripţie sau oficiilor electorale, după caz, cereri privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale”. 
Birourile electorale vor trimite către direcţiile de sănătate publică judeţeană/ a municipiului Bucureşti, listele persoanelor care au transmis cereri, în vederea luării măsurilor necesare pentru emiterea urgentă a documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale. 
BEC face precizări şi despre persoanele cu drept de vot, dar care nu se pot deplasa la secţiile de votare, din motive de boală. Acestea pot depune cererile şi actele justificative, prin intermediul oricărei persoane sau prin mijloace electronice, la biroul electoral de circumscripţie sau la oficiul electoral, între data intrării în vigoare a acestei decizii şi 4 decembrie.
”Cererile şi documentele primite de biroul electoral de circumscripţie sau oficiul electoral, după caz, sunt transmise prin intermediul instituţiei prefectului, până cel mai târziu în data de 6 decembrie, ora 10,00, biroului electoral al secţiei de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale”, a mai decis BEC.

Fișiere