Două rachete rusești au căzut pe teritoriul NATO. Două persoane au fost ucise

Două rachete rusești au aterizat în Polonia, la Przewodów, în apropiere de frontiera cu Ucraina, într-un incident soldat cu moartea a două persoane, transmite Express.co.uk.

Rachetele au lovit uscătoarele de cereale. Un oficial din zona comunității americane de informații a confirmat că este vorba despre rachete de origine rusească, notează AP.

Reprezentanți ai poliției, parchetului și armatei ar fi ajuns deja la fața locului. Forțele Armate Poloneze sunt în „alertă sporită”. Ca răspuns au fost ridicate de la sol avioane militare, a precizat presa poloneză.
Guvernul de la Varșovia a anunțat că prim-ministrul Mateusz Morawiecki a convocat de urgență o reuniune a comisiei de securitate națională, organism alcătuit din șefii apărării, internelor, justiției și afacerilor interne, respectiv din coordonatorii serviciilor poloneze de informații.
„Cei mai importanți oameni din țară” participă la reuniune, spune postul local Radio Zet.

Un înalt oficial din domeniul informaţiilor din SUA a declarat pentru Associated Press că rachetele erau ruseşti.

Departamentul american al apărării a comunicat că deocamdată nu poate confirma ştirile despre incident. "Adunăm în continuare informaţii", a declarat generalul de brigadă Patrick Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului.