Dragobete, sărbătoarea iubirii la români. Tradiţii şi superstiții

Ziua de Dragobete se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 24 februarie. Este o zi dedicată iubirii, în care cuplurile îşi declară sentimentele şi îşi oferă daruri ca un semn al dragostei pe care şi-o poartă.

În mitologia românească, Dragobete era zeul tinereţii, al veseliei, dar şi al iubirii. Mai este cunoscut şi ca un personaj transmis din generaţie în generatie de la vechii daci, transformat mai apoi într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii.
Conform unor legende populare, Dragobetele este chiar fiul babei Dochia, un tânăr chipeş şi iubăreţ care obişnuia să seducă toate femeile care îi ieşeau în cale.
Celebrarea Dragobetelui include o simbolistică aparte, variată şi interesantă. Marchează începerea unui nou anotimp, moment în care natura prinde viaţă.
De Dragobete, tineri îmbrăcaţi în haine frumoase obişnuiau să se adune în păduri şi să culeagă buchete cu primele flori ale primăverii. Cu voie buna, cântece şi un fel de joc numit zburătorit.
La ora prânzului, tinerii încercau să prindă fetele şi să le sărute. Dacă băiatul era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă şi sărutată, echivalent al logodnei şi iubirii între cei doi. Seara, logodna se anunţa în cele două familii şi în sat. Participanţii la sarbatoare erau consideraţi binecuvântaţi în acel an, bucurându-se de toate din belşug, fiind feriţi de boli.
O superstiţie din popor spune că persoanele care nu sărbătoreau aceasta zi erau pedepsiţi să nu poata iubi în acel an.
Dacă de Dragobete vremea era mohorâtă, iar ziua era friguroasă, ploioasă sau ningea, tinerii se adunau într-o casă unde să petreaca, să lege prietenii sau să se ţină jocuri.
Se mai vorbea despre farmece împotriva rivalelor în iubire şi de jurăminte de fraţi de sânge pe viaţă.
Tot în această zi, bătrânii din sat se preocupau mai mult decat de obicei de animalele din ogradă. Cei în vârstă credeau că în ziua de Dragobete păsările îşi aleg perechea pe viaţă, iar sacrificarea animalelor era interzisă.
Tinerele necăsătorite obişnuiau să strângă “zăpada zânelor”. Apa obţinută în urma topirii acestei zăpezi ar fi avut proprietati magice cand venea vorba de iubire, de descântece de iubire, dar şi de ritualurile de înfrumusetare. Se spunea că această zăpadă a apărut în urma surâsului zânelor. Tocmai de aceea, fetele obişnuiau să-şi clăteasca chipul cu aceasta apă, pentru a deveni la fel de frumoase precum zânele.
Potrivit altei superstiţii, fetele care nu se întâlneau de Dragobete cu un bărbat nu aveau parte întreg anul de iubire. Mai mult, în unele sate se credea ca toate fetele care ajung să vorbească cu un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi îndrăgostite tot timpul anului.
În unele regiuni din ţară se obişnuia ca în această zi să se scoată din pământ radacini de spânz, pe care oamenii le foloseau pe post de leac pentru vindecarea unor boli.
De asemenea, conform tradiţiei, bărbaţii trebuie să fie în relatii cordiale cu toate femeile. Nu le e permis să le necăjească femeile sau să se certe cu ele. În caz contrar, au parte de o primăvară plină de ghinion şi un an greu.
Pentru ca iubirea dintr-un cuplu să rămână vie de-a lungul anului, tinerii trebuie neapărat să se sărute în ziua de Dragobete.
Tot în această zi, lucrul capului, ţesutul, cusutul şi toate treburile grele de pe lângă gospodărie nu sunt permise.
În ziua de Dragobete, atât tinerii, cât şi tinerele nu au voie să plângă. Conform tradiţiei, persoanele care plâng în această zi vor avea parte de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.
În unele regiuni din ţară, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca şi noaptea de Bobotează. Tinerele care doresc să-şi afle ursitul îşi pun sub pernă busuioc sfinţit, sperând că Dragobetele le va ajuta să-şi găsească ursitul. (Sursa: calendarulortodox.ro)