Dupa 2 ani de pandemie, sportivii se vor reintalni in Constanta, la Maratonul Nisipului 2022

Dupa doi ani de pandemie, Constanta da #ReStart evenimentelor sportive de masa. In data de 21 mai 2022, pe plaja NeverSea din Constanta, va avea loc a VII-a editie a Maratonului Nisipului, cea mai mare […]

Dupa 2 ani de pandemie, sportivii se vor reintalni in Constanta, la Maratonul Nisipului 2022


Dupa doi ani de pandemie, Constanta da #ReStart evenimentelor sportive de masa. In data de 21 mai 2022, pe plaja NeverSea din Constanta, va avea loc a VII-a editie a Maratonului Nisipului, cea mai mare competitie de anduranta din Europa desfasurata integral pe nisip.

Evenimentul sportiv international este organizat de Asociatia Sportiva “SanaSport” , in parteneriat cu Primaria Constanta, Directia Judeteana de Sport si Tineret Constanta, si Administratia Bazinala de Apa Dobrogea Litoral. Maratonul Nisipului, care se adreseaza atat alergatorilor amatori, cat si sportivilor de performanta, contine patru probe competitive (maraton, semimaraton, cursa de 10km si de 5 km) si doua curse populare – crosul Family Run si Campionii Scolii, care au menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atat pe parinti, cat mai ales pe copiii acestora si de a lupta impotriva cancerului prin asigurarea de tratamente medicale la domiciliu pentru copii din judetul Constanta – proiectul social initiat de catre Asociatia “Daruieste Aripi”.
“Dupa doi ani foarte grei, in care fiecare dintre noi am fost constransi sa renuntam la multe hobby-uri si activitati relaxante din cauza pandemiei Covid-19, iata ca in 2022 am reusit sa dam #Restart sportului de masa si vom alerga impreuna cu sute de sportivi amatori si profesionisti la cea mai mare competitie de anduranta din Europa desfasurata integral pe nisip, Maratonul Nisipului. In acest an avem o schimbare notabila fata de anii anteriori, si anume locul de desfasurare nu o sa mai fie statiunea Mamaia, cum i-am obisnuit pana acum pe participanti, ci plaja NeverSea din Constanta. Tot ce ne dorim este sa vedem fete zambitoare din nou, sa ne bucuram de mare, de soare si de prietenii pe care nu i-am vazut de o perioada lunga de timp. Asadar, invitam constantenii sa sarbatorim impreuna Ziua Municipiului Constanta si sa strigam: La multi ani, Elena! La multi ani, Constantin! La multi ani, Constanta! La multi ani Maratonul Nisipului!”, declara Daniel Antonaru, presedintele Asociatiei “SanaSport” si organizatorul evenimentului international “Maratonul Nisipului”.
Inscrierile la Maratonul Nisipului 2022 se pot face pe www.maratonulnisipului.ro.
Asociatia Sportiva SanaSport este o organizatie non-guvernamentala, infiintata in 2013, care are ca obiective majore promovarea importantei sportului pentru societate si imbunatatirea conditiei fizice si a starii de sanatate in randul locuitorilor din municipiul Constanta. SanaSport organizeaza in fiecare duminica, incepand cu ora 9.00, alergari de anduranta pe nisip, punctul de intalnire fiind parcarea de la Aqua Magic din statiunea Mamaia. Pana in prezent peste 500 de iubitori ai sportului au raspuns invitatiei membrilor SanaSport si au rezonat cu motto-ul Asociatiei: “Inceteaza sa mai fabrici scuze, alearga pur si simplu!”. Pentru proiectele sale social-sportive, Asociatia “Sanasport” a fost nominalizata la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanta” (sectiunea Sport), editiile 2016 si 2017.