Evaluarea națională: 68,25 la sută promovabilitatea în Constanţa

Peste 200 de absolvenți de clasa a VIII-a din Constanța au obținut note de 10, procentul de promovabilitate în județ fiind de 68,25 la sută

Evaluarea națională: 68,25 la sută promovabilitatea în Constanţa


Peste 200 de absolvenți de clasa a VIII-a din Constanța au obținut note de 10 la evaluarea națională, procentul de promovabilitate în județ fiind de 68,25 la sută.

Potrivit datelor prezentate, astăzi, de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța, 68,25 la sută din elevii de clasa a VIII-a au obținut note peste 5 la evaluarea națională – 72,75 la sută la limba și literatura română și 70,40 la sută la matematică. Dintre aceștia, 205 absolvenți au fost notați cu 10 la matematică, iar 12 cu nota maximă la limba și literatura română. Contestaţiile pot fi depuse astăzi, în intervalul 16.00 – 20.00, la unitatea de învățământ unde au fost susținute probele, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 1 iulie. Admiterea în liceu se va face pe baza mediei de la evaluarea naţională în pondere de 75%, restul de 25 la sută fiind dat de media din gimnaziu.
Inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, a declarat: „Mulțumesc tuturor profesorilor și directorilor implicați în desfășurarea Evaluării Naționale pentru organizarea impecabilă a examenului și sunt convins că toți elevii care au învățat și au fost consecvenți pe parcursul celor patru ani de studiu au reușit să obțină notele dorite”.