Felix Stroe ridică vile pe malul Lacului Siutghiol, într-o zonă protejată
Președintele PSD Constanța, Felix Stroe ridică cinci vile pe malul Lacului Siutghiol, arie naturală protejată, inclusă în rețeaua ecologică Natura 2000.
Președintele PSD Constanța, Felix Stroe ridică cinci vile pe malul Lacului Siutghiol, arie naturală protejată, inclusă în rețeaua ecologică Natura 2000, dar aflată și în situl arheologic CT-I-m-A-02723. El a primit autorizație de construire în septembrie 2022, dar aceasta ar putea fi declarată ilegală, susține Dobrogea Live, deoarece nu include și avizul Ministerului Culturii.
Felix Stroe a început lucrările de edificare a unui complex de cinci vile în localitatea Ovidiu, pe malul Lacului Siutghiol, arie naturală protejată, inclusă în rețeaua ecologică Natura 2000.
Potrivit documentațiilor de urbanism, construcțiile vor bloca liberul acces la lac.
Zona e arie protejată Natura 2000, dar se află și în situl arheologic CT-I-m-A-02723, așa că avizul Ministerului Culturii era obligatoriu pentru obținerea autorizației de construire. Numai că autorizația emisă de Primăria Ovidiu nu include acest aviz, așa că aceasta ar putea fi anulată dacă va fi atacată în instanță.
De asemenea, Agenția pentru Protecția Mediului nu a dispus evaluarea impactului asupra mediului, deși terenul e într-o zonă protejată.
Terenul de 1.500 mp a fost obținut de Stroe și soția sa, Elena, de la Primăria Ovidiu în 1994, potrivit extrasului de carte funciară, mai informează Dobrogea Live. Până în iulie 2025, Stroe a instituit drept de superficie pe teren în favoarea lui Adrian Măriuț și Cristian Gabriel Panait, ambii implicați în proiecte imobiliare controversate cu firma Alpha Builders, dezvoltator care va construi și cele cinci vile ale baronului local.