Florin Cîţu: Voi face tot ce este posibil pentru a avea o guvernare stabilă și de lungă durată
Preşedintele Iohannis a declarat marţi, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, cu partidele parlamentare, că a decis să-l desemneze pe Florin Cîţu pentru poziţia de prim-ministru.
Premierul desemnat, Florin Cîţu, a declarat marţi că va face tot ce este posibil pentru a avea "o guvernare stabilă şi de lungă durată".
"Vreau să îi asigur pe români că îmi dau seama și știu perioada dificilă prin care trece România și vreau să le garantez că voi face tot ce este posibil pentru a avea o guvernare stabilă și de lungă durată. În același timp, domnule Președinte, aș vrea să fac o declarație fermă astăzi aici. România trece, în această perioadă, printr-o criză dublă, una de sănătate și una economică. Este rolul acestei guvernări să treacă cât mai rapid România prin criza de sănătate, cu cât mai puține costuri pentru români și să reașezăm economia pe picioarele ei, sănătoasă. Vin în fața dumneavoastră cu o echipă de profesioniști. În același timp, fiecare minister și fiecare ministru va avea obiective clare din partea Prim-ministrului, care vor fi monitorizate trimestrial. Mă voi asigura că aceste obiective vor fi duse la îndeplinire. Și nu în ultimul rând, domnule Președinte, vă asigur de un parteneriat transparent și onest, pentru că împreună avem același obiectiv, dezvoltarea României", a spus Florin Cîțu.