Fostul ministru Dan Șova a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Fostul senator Dan Şova a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la patru închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul "CET Govora".

Fostul ministru Dan Șova a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare


Fostul senator Dan Şova a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la patru închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul "CET Govora".

De asemenea, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

Este vorba despre dosarul în care Dan Şova a mai fost condamnat în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare, însă el a fost eliberat din penitenciar după şase luni, pedeapsa fiindu-i anulată atunci în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.

Dosarul a fost mutat la Curtea de Apel Bucureşti, iar la rejudecare instanţa i-a aplicat lui Şova o pedeapsă mai mare, respectiv 4 ani cu executare, însă decizia nu e definitivă.

Potrivit sentinţei, din cei 4 ani se vor scădea perioadele petrecute de Şova în arest preventiv şi arest la domiciliu (3 decembrie 2015 - 8 februarie 2016), precum şi cea din închisoare la prima condamnare (20 iunie 2018 - 19 decembrie 2018).

Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Şova, fiind menţinut sechestrul pe bunurile acestuia până la concurenţa acestei sume.

De asemenea, instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de CET Govora SA - Râmnicu Vâlcea şi l-a obligat pe Mihai Bălan la plata sumei de 1.056.141 lei.

Procurorii anticorupție spuneau că, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, fostul senator a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător pentru a trafica influența sa reală pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât șeful instituției să asigure perfectarea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Potrivit DNA, Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, a mai precizat DNA, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, Dan Șova a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În a doua perioadă contractuală Dan Șova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 de eurp. Cea mai mare parte a banilor primiți, spune DNA, au fost orientați în mod direct către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.