FOTO - Parada militară de Ziua Naţională a României de la Constanța
La mulți ani, România! La mulți ani români de pretutindeni! Este cea mai importantă zi din istoria României. Este Ziua Națională și, ca în fiecare an, în toate marile orașe ale țării este marcată de parade militare.
La mulți ani, România! La mulți ani români de pretutindeni! Este cea mai importantă zi din istoria României. Este Ziua Națională și, ca în fiecare an, în toate marile orașe ale țării este marcată de parade militare. Un omagiu adus celor care au murit pentru patrie, un omagiu adus celor care au luptat pentru a face România Mare.
La Constanţa, manifestările de 1 Decembrie a început cu ceremonia militară și religioasă de la la Monumentul „Victoriei” din Parcul Arheologic.
În ciuda vremii deloc prietenoase, sute de constănțeni au venit sa asiste la parada militară, de la ora 11, pe bulevardul Tomis.
Sunt oameni de toate vârstele, foarte mulți părinți cu copii. Au baloane tricolore sau steaguri și au venit să îî vadă pe cei aproape 500 de militari și specialiști, dar mai ales tehnica si echipamentele militare. Deși plouă și bate vântul, programul paradei este respectat.
La eveniment a participat și fostul tenismen Ilie Năstase, care a ţinut să le transmită tuturor românilor un mesaj de suflet: "să îşi iubească ţara"! Am stat aici fără să îmi zică nimeni nimic. M-am aşezat lângă oameni, aici. Dacă nici acum, de Ziua României, nu suntem uniţi unii cu alţii, înseamnă că nu ne mai facem bine la cap", a declarat Ilie Năstase.
"Oriunde ar fi ei, oriunde s-ar duce, să iubească ţara asta, atât! Cred că toţi care am plecat trebuie să ne identificăm în numele poporului român. Un american râmâne american pe viaţă, un român, român", a fost mesajul transmis din suflet românilor de către tenismen
De asemenea, Ilie Năstase a ţinut să specifice că, atunci când vine vorba despre ajutor, românii ar trebui să aibă prioritate şi nu străinii, chiar daca este vorba despre refugiaţii din Ucraina.
Peste 450 de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală Poliția Locală, la care se alătură militari străini și un grup de cercetași, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice au participat la Parada Militară organizată pe bulevardul Tomis.
Prefectul Constanței, Silviu Iulian Coșa, a citi mesajul premierului Nicolae Ciucă:
„Este sărbătoarea unității poporului și a statului român, moștenire de preț a întregii națiuni române. Astăzi, se împlinesc 104 ani de la cel mai important moment al istoriei noastre ca națiune, când la Adunarea Națională de la Alba Iulia, reprezentanții tuturor provinciilor istorice românești au decis în unanimitate Marea Unire necondiţionată şi pentru totdeauna cu Regatul României.
Acel moment memorabil născut printr-o puternică mobilizare politică și socială a înaintașilor noștri, care au dus la împlinire visul de unitate națională, reprezintă și fundamentul României în care trăim generațiile de astăzi.
Națiunea română este rezultatul evoluției istorice, statul român modern este rezultatul națiunii ca produs istoric. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a venit firesc după multe alte evoluții esențiale pentru întregirea națiunii române: opera marilor cărturari ai Școlii Ardelene, mișcarea de eliberare de sub domniile fanariote, efervescența mișcărilor revoluționare din 1848, curajul celor două Principate Române de a se uni într-un singur stat la 24 ianuarie 1859, câștigarea independenței în 1877 și, cel mai important, jertfa de sânge a poporului român care și-a câștigat dreptul la autodeterminare în Primul Război Mondial.
Odată cu Marea Unire, poporul român și-a câștigat dreptul la autodeterminare, un act de dreptate binevenit al istoriei noastre. Tot ce a făurit bun România modernă a făurit prin unitatea de voință, când poporul și elitele sale au avut împreună un obiectiv național major. Poporul, teritoriul și suveranitatea au rămas de atunci pilonii de bază ai statului român. Oricât de grele au fost încercările istoriei, poporul român a rezistat și s-a dezvoltat, prin unitate. Împreună, românii și-au apărat teritoriul și suveranitatea. Împreună au alungat regimurile totalitare care ne-au întunecat istoria timp de jumătate de secol. Ne bucurăm astăzi de statutul de membru al Uniunii Europene, aliat respectat și de încredere al NATO și de parteneriate strategice cu alte state care împărtășesc valorile democrației și statului de drept.
Dragi români,
Este minunată emoția pe care o trezesc în noi reușitele oricărui român și reușitele noastre ca națiune. Să fim mândri că suntem români cred că poate reprezenta un obiectiv de suflet al tuturor și putem reuși acest lucru susținând eficiența instituțională, dezvoltarea economiei și a nivelului de trai, pentru ca toți românii să se simtă bine acasă, într-o Românie ferm ancorată pe axa de dezvoltare occidentală.
Cu gândul la exemplul de unitate al înaintașilor noștri, pe care îi cinstim pentru grija pe care au avut-o pentru viitorul națiunii, am încredere că putem continua ceea ce ei au început și să facem față cu bine provocărilor actuale. La Mulți Ani, România! La Mulți Ani tuturor românilor, din țară și din afara granițelor!”.
„1 Decembrie este ziua în care s-a înfăptuit Unirea. O țară aspirații și perspective de dezvoltare alături de marea familie europeană. Contextul actual, în care o țară este supusă la acte de agresiune de neimaginat ne obligă să depășim toate obstacolele și să lăsăm urmașilor noștri o țară sigură. A fi român nu ține doar de a fi născut pe aceste meleaguri. Este despre credință și solidaritate. Avem lucruri care ne unesc. Avem o țară, o Românie care sărbătorește 104 de ani unire. Cu toții trebuie să mergem mai departe pe drumul cel bun spre dezvoltare și prosperitate. Suntem un neam greu încercat dar trebuie să mergem înainte indiferent de vremuri“, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
„Români, oriunde v-ați afla, purtăm în sufletele noastre această tradiție care se numește Alba Iulia. Este ceea ce duce crezul nostru mai departe, într-un cuvânt, România“, a menționat Costin Scurtu.
Primăria Constanța a oferit celor prezenți la eveniment stegulețe tricolore și baloane, iar la finalul paradei a avut loc un impresionant spectacol de artificii de zi. Cerul Constanței a fost colorat în roșu, galben și albastru, culorile drapelului României, simbolul neamului românesc.