Gheorghiță: Perspectiva unui nou val COVID în toamnă este „cât se poate de clară”. Varianta Delta ar putea deveni dominantă
Medicul Valeriu Gheorghiță, avertizează că România s-ar putea confrunta cu un nou val al pandemiei COVID și că varianta Delta, mai contagioasă, ar putea deveni dominantă și la noi în țară.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a oferit noi detalii despre dezvoltarea Conceptului „Orașul vaccinează satul”, precizând că în perioada lunii următoare se vor forma echipe care să să asigure procesul de vaccinare în fiecare localitate în parte. Perspectiva unui nou val de îmbolnăviri, spune oficialul, „este câte se poate de clară”.
„O să prezint câteva noutăți legate de organizarea activităților în campania de vaccinare, și anume dezvoltarea conceptului Orașul vaccinează satul. După cum știm, au fost o serie de activități până la acest moment organizate în fiecare județ prin implicarea autorităților locale, dar și a celorlalte instituții relevante atât de la nivel central, cât și de la nivel local, însă este nevoie de o mai bună coordonare a resurselor, atât resursele umane, cât și resursele materiale, prin acțiuni integrate care să combine partea de informare a populației și procesul de vaccinare propriu-zis. Ca atare, sunt peste 2.862 de comune la nivelul țării și în perioada lunii următoare ne dorim să existe echipe de vaccinare care să asigure procesul de vaccinare în fiecare localitate în parte, așa încât vom derula o serie de activități în această săptămână, încât vom face un plan de acțiune care va fi comunicat către fiecare județ, cu un desfășurător, așa încât să existe zilnic echipe mobile în localități”, a declarat Valeriu Gheorghiță, marți, în conferința săptămânală de presă.
Președintele CNCAV spune că „sunt județe la acest moment care au o rată bună de parcurgere a localităților cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare”.
„Sunt județe care au ajuns la 70% - 80% dintre localități cu echipe și sunt alte județe care au circa 10% - 15%. Tocmai de aceea este momentul să organizăm mult mai bine această activitate și tot planul de acțiune va fi publicat inclusiv pe platforma vaccinare-covid.gov.ro și va fi comunicat în mod oficial autorităților locale, tocmai pentru a ști care este acest calendar al activităților. De ce este important să facem această programare – tocmai pentru a putea avea niște acțiuni de comunicare și de informare țintite la nivelul comunității respective, cu ajutorul autorităților locale de la nivel județean și implicarea celorlalte organisme, non-guvernamentale și a asociațiilor internaționale, de pildă, Crucea Roșie, și alte organizații care și-au arătat sprijinul în ceea ce privește partea de informare a populației privind beneficiile și importanța vaccinării”, a adăugat el.
La finalul săptămânii va exista o situație centralizată la nivelul fiecărui județ.
„Ca atare, la sfârșitul acestei săptămâni, vom avea o situație centralizată la nivelul fiecărui județ. Noi transmitem, mâine dimineață, către fiecare direcție de sănătate publică și prefectură localitățile, ele vor fi arondate centrelor de vaccinare fixe și fiecare centru de vaccinare fix va avea ca obiectiv asigurarea de echipe mobile în fiecare localitate care va fi arondată acestui centru”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Coordonatorul campaniei a vorbit și despre evoluția epidemiei.
„Este important ca într-o perioadă de circa o lună, o lună și jumătate să asigurăm trecerea, repet, prin fiecare localitate în parte, pentru că perspectiva unui nou val de îmbolnăviri, în special în sezonul rece, în toamnă, este cât se poate de clară și foarte probabil că varianta Delta a tulpinii virale SARS-CoV-2 are toate caracteristicile să devină variantă dominantă. Din acest punct de vedere, este important să asigurăm accesul la vaccinarea tuturor oamenilor care, evident, își doresc să se vaccineze”, a afirmat Valeriu Gheorghiță.