Guvernul a aprobat Programul IMM Factor. Garanţiile de stat pot ajunge până la 5 milioane de lei pe beneficiar
Guvernul a aprobat, luni, programul IMM Factor, prin care vine în sprijinul companiilor care au probleme cu lichidităţile în această perioadă.
Programul IMM Factor este inclus în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică şi vine în sprijinul companiilor care, în perioada de dificultate economică, nu au acces la lichidităţile din piaţa financiar-bancară.
Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, Programul IMM Factor, a informat, luni, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
"A fost adoptată ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Programului IMM Factor. În acest caz vorbim despre garanţii de stat în cuantum de 50% din valoarea finanţării de acest tip, costuri de garantare subvenţionate de stat, iar valoarea maximă a facilităţii de finanţare este de 5 milioane de lei pe beneficiar. O companie care doreşte să primească banii pentru serviciile sau bunurile furnizate, în baza facturii, cere unui finanţator bancar plata acestei facturi, are acces imediat la lichidităţi, urmând ca banca să primească valoarea respectivei facturi de la client la momentul scadenţei acelei facturi. Pentru a încuraja un astfel de sistem, care există în foarte multe ţări europene (...), statul vine şi stimulează accesul companiilor la un astfel de instrument prin forma aceasta a garanţiilor de stat", a precizat Ionel Dancă, la finalul şedinţei Guvernului".