Horia Țuțuianu: Este un proiect de suflet pentru mine și important pentru cultura constănțeană

Președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, a semnat Contractul privind Servicii de proiectare și asistenţă tehnică aferent Proiectului „Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța”.

Horia Țuțuianu: Este un proiect de suflet pentru mine și important pentru cultura constănțeană


Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a semnat astăzi Contractul privind Servicii de proiectare (PT+DDE), Servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului şi Execuţie lucrări, aferent Proiectului „Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța”.

Printre principalele lucrări care se vor realiza amintim: lucrări de revitalizare a zidăriilor de piatră și cărămidă și a bolților cu degradări, lucrări de restaurare interioare la spațiile boltite și la componentele artistice ale sălilor și frescei din aula „Adrian Rădulescu”, lucrări de restaurare exterioare la fațade și acoperișuri, lucrări de arhitectură, lucrări de intervenție structurală și lucrări de instalații.

„Este un proiect de suflet pentru mine și totodată deosebit de important pentru cultura constănțeană dar și pentru turismul din județul nostru. În viața oricărei comunități, cultura este la fel de importantă precum educația sau sănătatea. O viață culturală activă este foarte importantă deopotrivă pentru localnici, dar și pentru turiștii prezenți la malul mării. Îmi doresc ca în cel mai scurt timp să avem acest obiectiv restaurat, iar rolul meu ca președinte al Consiliului Județean Constanța, dar și ca om politic, este acela de a face tot ceea ce este necesar pentru ca oamenii să aibă acces la cat mai multe obiective culturale conservate și puse în valoare. Doresc să-i felicit pe colegii mei din Consiliul Județean Constanța, care au gestionat extrem de eficient toate etapele în vederea obținerii finanțărilor și a implementării proiectelor atât de necesare reabilitării obiectivelor de o valoare inestimabilă pentru cultura dar și pentru turismul din județul Constanța și din România.”, a declarat Marius Horia Țuțuianu.
Valoarea totală a proiectului „Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța” este de 19.521.820,91 lei. 
Valoarea contractului este de 12.091.090,94 lei, iar termenul pentru proiectare și executie este de 5 și respectiv de 24 de luni.