Începe prima etapă a înscrierilor pentru învățământul profesional dual

De luni, 29 iunie, până pe data de 3 iulie 2020, absolvenții de clasa a VIII-a pot ocupa cele peste 100 de locuri disponibile în unitățile de învățământ profesional dual din municipiul Constanța

Începe prima etapă a înscrierilor pentru învățământul profesional dual


De luni, 29 iunie, până pe data de 3 iulie 2020, absolvenții de clasa a VIII-a pot ocupa cele peste 100 de locuri disponibile în unitățile de învățământ profesional dual din municipiul Constanța.

Începând de luni, la fiecare unitate de învățământ gimnazial, secretariatele vor completa fișele de opțiuni pentru învățământ profesional și dual, fie în prezența elevilor și părinților, fie la solicitarea scrisă online.  Fiecare dintre viitorii elevi ai învățământului profesional sau dual vor beneficia de o bursă profesională. Cei din învățământul dual, pentru care avem disponibile 5 clase cu peste 100 de locuri, vor beneficia de o bursă suplimentară de încă 200 de lei pe lună. Cele mai căutate meserii sunt în domeniile mecanicii, turismului sau industriei alimentare. Pe lângă faptul că învață o meserie pe parcursul celor 3 ani, absolventul poate continua studiile la liceu, fie la zi, fie la seral sau poate merge mai departe într-un învățământ post liceal și chiar universitar”, declară, Gabriela Neagu, inspector învățământ profesional și tehnic, Inspectoratul Școlar Județean Constanța.  
În ultimii 3 ani, peste 2.000 de absolvenți de gimnaziu au optat pentru școlile profesionale din județul Constanța.
Avem peste tot oameni cu câte două, trei diplome de licență, masterat, doctorat, dar care, în realitate, sunt fie supracalificați, fie necalificați pentru ceea ce cere piața. Întotdeauna în viață construim de jos în sus. Învățământul dual în Constanța devine o prioritate”, a declarat Decebal Făgădău. 
Învățământul profesional dual este cel care oferă elevilor, in proportie de peste 50% din durata studiilor, practică efectivă în mediul real de muncă oferit de agenții economici parteneri din diferite domenii.  
Îi încurajăm pe absolvenții de clasa a VIII-a să meargă la școlile profesionale în sistem dual pentru că este un tip de învățământ în care agenții economici, viitorii angajatori, se implică direct, nu numai ajutându-i să învețe o meserie ci ajutându-i și cu echipament, cu o bursă, cu asigurarea unui loc de muncă. Este o certitudine că după 3 ani, tinerii care aleg să învețe în sistemul profesional dual vor avea un loc de muncă”, declară Ion Dănuț Jugănaru, directorul Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța.