Iohannis: Acest atac terorist asupra Israelului este, evident, în sprijinul Rusiei
Putem constata că acest atac terorist asupra Israelului este, evident, în sprijinul Rusiei, fiindcă atenţia mondială trebuie să se îndrepte spre două focare, spune Klaus Iohannis.
„Putem constata că acest atac terorist asupra Israelului este, evident, în sprijinul Rusiei, fiindcă atenţia mondială trebuie să se îndrepte spre două focare”, spune Klaus Iohannis, aflat într-o vizită oficială în Ungaria.
„În ce priveşte situaţia din Israel, eu am condamnat din prima clipă atacul terotrist de mare amploare asupra Israelului şi am spus imediat că Is are tot dtreptul să se apere. Imaginile pe care le vedem sunt imagini de groază - sute şi sute de civili măcelăriţi de acest atac terorist de amploare”, spune Klaus Iohannis.
El afirmă că „acest atac trebuie condamnat prin toate formele diplomatice de exprimare”.
”Speranţa noastră e să se termine această situaţie cât mai curând. Noi suntem solidari cu Israelul şi R e pregătită să intervină cu ajutoare, atunci când acestea vor fi solicitate. În ce priveşte impactul acestui atac, el va exista. Acest atac de amploare va schimba multe relaţii, nu numai în Orientul Mijlociu, ci în plan global vor exista anumite schimbărui de abordări. În ce priveşte războiul Rusiei împotriva Ucraine, din păcate, putem constata că acest atac terorist asupra Israelului este, evident, în sprijinul Rusiei, fiindcă atenţia mondială trebuie să se îndrepte spre două focare. Vom afla cine a stat în spatele atacului şi care a fost strategia politică, dar urmări vor fi”, încheie Iohannis.