Iohannis: Casa Francofoniei reprezintă o dovadă a apartenenţei la un set de valori care sunt o preţioasă moştenire
Casa Francofoniei reprezintă o dovadă a apartenenţei la un set de valori care ne sunt nouă, românilor, o preţioasă moştenire, dar şi un catalizator al energiilor prezentului, a declarat, preşedintele Klaus Iohannis.
Casa Francofoniei reprezintă o dovadă a apartenenţei la un set de valori care ne sunt nouă, românilor, o preţioasă moştenire, dar şi un catalizator al energiilor prezentului, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, la inaugurarea instituţiei de învăţământ.
Şeful statului a fost prezent la eveniment alături de Secretarul General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Louise Mushikiwabo.
De altfel şeful statului a spus că oficialul francez este "primul oaspete al acestei investiţii româneşti în viitorul francofoniei". El a amintit că în campusul Politehnicii din Bucureşti studiază peste 4.000 de studenţi din ţări din Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
Preşedintele şi-a amintit că anul trecut, când a participat la punerea temeliei Casei Francofoniei, a avut "o emoţionantă întâlnire" cu un grup de refugiaţi din Ucraina.
"A fost un moment cu o mare încărcătură simbolică, o expresie a solidarităţii României cu cei care luptă pentru libertate, democraţie şi respectarea drepturilor omului, ca şi pentru prevalenţa forţei dreptului în faţa dreptului forţei. Aceste valori, care sunt şi misiuni fundamentale ale francofoniei, vor rămâne şi pe mai departe obiective esenţiale ale politicii noastre externe şi vor continua să fie priorităţi pe agenda noastră la nivel internaţional", a completat şeful statului.
Iohannis a spus că, în contextul începutului noului an universitar şi al intrării în vigoare a noilor legi ale educaţiei, care au fost fundamentate pe proiectul "România Educată", inaugurarea Casei Francofoniei "reprezintă un exemplu elocvent al eforturilor de a internaţionaliza învăţământul superior din ţara noastră".
Astfel, Universitatea Politehnica din Bucureşti, în cadrul căreia este deschisă Casa Francofoniei, este implicată "într-o competiţie academică foarte vie, care provoacă şi stimulează".
"Încurajez comunităţile academice din întreaga ţară să se implice cu toată energia în procesul de dezvoltare a parteneriatelor internaţionale şi a colaborării cu mediul de afaceri, în vederea creşterii contribuţiei învăţământului nostru superior în domeniul combaterii schimbărilor climatice, a poluării şi a deteriorării biodiversităţii. Totodată, trebuie să ne concentrăm pe abordarea provocărilor la adresa securităţii energetice şi cibernetice", a arătat preşedintele.
La rândul său, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, a afirmat că noua instituţie de învăţământ oferă 500 de burse, lucru unic între universităţile francofone. De asemenea, Casa Francofoniei are 300 de locuri de cazare, a mai arătat rectorul.