Iohannis, despre redeschiderea piețelor: Legea nu a ajuns la mine

Președintele Klaus Iohannis a făcut primele declarații după vizita la Spitalul Universitar de Urgenţă București. Acesta a fost întrebat dacă va promulga legea care prevede redeschidea piețelor închise.

Iohannis, despre redeschiderea piețelor: Legea nu a ajuns la mine
Foto: presidency.ro


Președintele Klaus Iohannis a făcut primele declarații după vizita la Spitalul Universitar de Urgenţă București. Acesta a fost întrebat dacă va promulga legea care prevede redeschidea piețelor închise, președintele a declarat că aceasta nu a ajuns încă la el.

"Legea pentru redeschidea piețelor nu a ajuns la mine legea", a răspuns, scurt, Klaus Iohannis.
Cu privire la sistemul de sănătate, președintele s-a arătat optimist. 
”Astăzi este sărbătoarea Sfântului Andrei şi cu această ocazie daţi-mi voie să vă spun la mulţi ani. E o sărbătoare frumoasă şi crec că e foarte bine să ne îndreptăm gândul spre cei care o duc mai rău decât noi, mă gândesc astăzi la cei bolnavi, dar mă gândesc şi la medici şi întreg personalul medical care se îngrijesc de oamenii bolnavi. Prin vizita la Spitalul Universitar de Urgenţă am vrut să subliniez că e bine să apreciem munca medicilor. Am văzut astăzi un spital extraordinar de bine organizat şi cu această ocazie vreau să îi felicit pe cei doi medici care m-au însoţit, managerul şi directorul medical. Un spital care a reuşit să pornească dintr-o situaţie complicată care a existat în luna martie şi să ajungă să funcţioneze perfect”, a afirmat Iohannis.
El a spus că îşi doreşte foarte mult ca acest exemplu să fie preluat şi mai departe, dar să fie folosit atunci când împreună cu ministrul Sănătăţii va fi construită întreaga reformă a sistemului de sănătate, după alegeri.
”Ce am văzut astăzi în reconfirmă că avem în spitalele noastre oameni foarte bine organizaţi, dedicaţi. E o rază de lumină pe care o subliniez în mod expres astăzi şi îmi dă convingerea că vom reuşi să facem din sistemul de sănătate românesc unul performant pentru întreaga regiune”, a conchis preşedintele.