Iohannis: Din 15 mai se vor deschide saloanele de coafură, cabinetele stomatologice și muzeele

Președintele Iohannis a declarat că vor fi deschise saloanele de coafură, cabinetele stomatologice și muzeele

Iohannis: Din 15 mai se vor deschide saloanele de coafură, cabinetele stomatologice și muzeele


Președintele Klaus Iohannis a avut luni o ședință la Palatul Cotroceni privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul și mai mulți miniștri. Președintele a precizat că vor fi deschise saloanele de coafură, cabinetele stomatologice și muzeele.

Din localități se va putea ieși pentru probleme medicale, în interes de serviciu, dar și pentru activitate sportivă individuală. În localitățile carantinate nu se vor relaxa măsurile de restricție.
"Câteva lucruri se schimbă. După 15 mai ne putem mișca în interiorul localității unde avem treabă. Deplasările să se facă atunci când sunt necesare. Relaxarea se va face pas cu pas și fiecare pas va dura 2 săptămâni. Următorul calup de relaxare va veni la începutul lunii iunie. Din 15 mai vom avea la dispoziție saloanele de îngrijire personală. De asemenea se vor redeschide cabinetele stomatologice și muzeele. Măsurile de relaxare nu se aplică în localitățile care sunt în carantină. Acolo această relaxare nu va avea loc decât atunci când ni se spune de la experți că pericolul este diminuat. Deplasările vor fi restricționate pentru a pleca din localitate. Sunt câteva excepții. Este voie să se plece pentru probleme medicale, în interes de serviciu, pentru sport individual. Deci sporturile individuale vor fi permise. Rămâne restricția că sunt interzise întâlnirile cu mai mult de trei persoane. Un aspect important. Sportivii de performanță vor putea în condiții speciale să înceapă cantonamentele dar nu vor începe competițiile sportive decât după o perioada destul de lungă. Pentru amatori nu se deschid bazele sportive", a declarat Klaus Iohannis.