Iohannis: Educaţia este temelia pe care se construieşte viitorul unei naţiuni, iar cadrele didactice, sunteţi arhitecţii acestui viitor

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat luni, în discursul rostit la deschiderea anului şcolar, că educaţia este temelia pe care se construieşte viitorul unei naţiuni, iar cadrele didactice sunt arhitecţii acestui viitor.

Iohannis: Educaţia este temelia pe care se construieşte viitorul unei naţiuni, iar cadrele didactice, sunteţi arhitecţii acestui viitor


Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat luni, în discursul rostit la deschiderea anului şcolar, la colegiul Naţional ”Mihai Viteazul” din Capitală, că educaţia este temelia pe care se construieşte viitorul unei naţiuni, iar cadrele didactice sunt arhitecţii acestui viitor. El a avut mesaje pentru elevi, pentru părinţi şi pentru profesori.

Şeful statului a fost prezent la eveniment alături de ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Iohannis a subliniat că unul dintre obiectivele prioritare ale proiectului "România Educată", transpus în legile educaţiei din 2023, a fost crearea unui mediu şcolar şi universitar care să fie nu doar propice dezvoltării educaţionale, ci şi un spaţiu în care toţi cei implicaţi să se simtă protejaţi şi respectaţi.

El a susţinut că reuşita elevilor depinde de o bună colaborare şi comunicare între familie şi şcoală, dar şi de sprijinul moral pe care copiii îl primesc din partea părinţilor.
"Trebuie să acceptăm că rolul educaţiei în destinul unui elev s-a transformat radical, la fel cum economia, industria sau societatea continuă să treacă prin schimbări profunde. Pentru a fi sustenabile, creşterea economică şi a bunăstării publice trebuie să se bazeze pe cetăţeni capabili de decizii autonome, informate, uneori poate riscante", a afirmat şeful statului.
Șeful statului a avut un mesaj şi pentru părinţi.
"Sunteţi cei care le oferiţi sprijinul de care au nevoie pentru a-şi atinge potenţialul. Vă încurajez să rămâneţi implicaţi în educaţia lor, să le fiţi alături în fiecare etapă a acestei călătorii fascinante. Cred cu tărie că reuşita elevilor depinde de o bună colaborare şi comunicare între familie şi şcoală, dar şi de sprijinul moral pe care copiii îl primesc din partea părinţilor”, a declarat Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a susţinut că, în ceea ce priveşte infrastructura şi dotările şcolare, "avem fondurile necesare să continuăm modernizarea spaţiilor de învăţământ, inclusiv pentru dezvoltarea 'şcolilor verzi'".
Klaus Iohannis a evidenţiat că educaţia nu este doar un proces formal, ci şi un drum al autocunoaşterii şi al dezvoltării personale.
"Aşa cum ştim, rezultatele reformelor în educaţie se văd în timp, iar eu sunt convins că acestea se vor vedea pe măsură ce generaţiile noi vor ajunge la momentul examenelor naţionale", a precizat şeful statului.
El a arătat că, în acest sens, ţara noastră beneficiază de încă 2,2 miliarde de euro pentru educaţie şi formare prin Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare, parte a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
"Aici, în inima Bucureştiului şi din curtea unuia dintre cele mai prestigioase colegii din ţară, este locul cel mai potrivit să conştientizăm că, oricât de spectaculos ar fi spaţiul pe care îl oferă, oricât de moderne sunt dotările sale, o şcoală este mult mai mult decât un simplu edificiu. Performanţa şcolară se măsoară prin rezultatele elevilor în competiţiile şcolare şi extraşcolare sau la examenele naţionale, dar şi prin reuşita personală a fiecărui copil, prin modul în care mediul şcolar a contribuit la conturarea personalităţii sale. În definitiv, educaţia nu este doar un proces formal, ci şi un drum al autocunoaşterii şi al dezvoltării personale. Aşa cum ştim, rezultatele reformelor în educaţie se văd în timp, iar eu sunt convins că acestea se vor vedea pe măsură ce generaţiile noi vor ajunge la momentul examenelor naţionale. În încheiere, vă doresc tuturor un an şcolar plin de realizări, în care să vă atingeţi obiectivele şi să vă depăşiţi limitele! La mulţi ani!”, a încheiat preşedintele.