Iohannis: Este o dovadă că pot fi duse la capăt proiecte majore de infrastructură

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că podul suspendat peste Dunăre care leagă judeţele Brăila şi Tulcea este cea mai amplă construcţie ridicată în România în ultimele trei decenii.

Iohannis: Este o dovadă că pot fi duse la capăt proiecte majore de infrastructură
Foto: presidency.ro


Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că podul suspendat peste Dunăre care leagă judeţele Brăila şi Tulcea este cea mai amplă construcţie ridicată în România în ultimele trei decenii, arătând că este o nouă dovadă că şi în România pot fi duse la capăt proiecte majore de infrastructură.

"Aceasta este cea mai amplă construcţie ridicată în România în ultimele trei decenii şi este al treilea pod ca mărime din Europa. Îi felicit pe toţi cei implicaţi în acest proiect de investiţii pentru eforturile depuse şi pentru rezultatul obţinut. Avem o nouă dovadă, cât se poate de puternică, a faptului că şi în România, dacă există voinţă şi seriozitate, se pot duce la capăt proiecte majore de infrastructură. Mulţumiri speciale trebuie aduse şi partenerilor japonezi şi italieni pentru implicarea şi profesionalismul de care au dat dovadă. În urmă cu doi ani, când s-a aniversat centenarul relaţiilor bilaterale dintre Japonia şi România, proiectul acestui pod a fost prezentat ca exemplu concludent al colaborării dintre Japonia şi Uniunea Europeană. Construcţia aceasta este, cu certitudine, una dintre cele mai ambiţioase iniţiative de modernizare a infrastructurii de transport din România, realizată cu fonduri europene, cu expertiză internaţională de referinţă şi cu tehnologie de ultimă generaţie. (...) Podul care intră astăzi în circulaţie reprezintă un prim pas, deosebit de important, în atingerea unor obiective privind conectivitatea, fluidizarea traficului de tranzit şi siguranţa rutieră. Acest proiect reprezintă, totodată, măsura unei bune cooperări, deopotrivă naţionale şi internaţionale", a spus şeful statului la inaugurarea podului suspendat peste Dunăre.
El le-a transmis şi un mesaj politicienilor.
"Indiferent de poziţionările politice, de dezbaterile şi obiectivele pe care partidele şi le propun pentru anul electoral care urmează, interesele României în materie de reforme şi dezvoltare economică trebuie să primeze", a afirmat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a subliniat că România are acces la un volum semnificativ de fonduri europene, iar o proporţie semnificativă din aceste sume este alocată dezvoltării infrastructurii de transport.
"Ne dorim cu toţii o Românie mai conectată, cu drumuri mai multe, mai bune şi mai sigure. Infrastructura de transport are un potenţial imens de stimulare a dezvoltării economice şi de creştere a calităţii vieţii, îndeosebi pentru comunităţile locale. Conectarea la coridoarele majore de transport, fluidizarea traficului intern şi facilitarea traficului de tranzit internaţional au avut dintotdeauna un puternic efect de antrenare asupra economiilor şi comunităţilor locale", a mai spus el.
Şeful statului a precizat că atragerea de investiţii competitive, adaptate specificului de dezvoltare local, crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite sunt doar câteva avantaje de care judeţele Tulcea şi Brăila se vor bucura în perioada următoare, prin finalizarea podului. El a felicitat autorităţile locale pentru înţelegerea corectă a mizelor unei mai bune conectări a regiunii la reţeaua naţională de transport rutier şi i-a încurajat să păstreze direcţia bună pentru atragerea de investiţii şi noi proiecte de succes, care să conecteze comunităţi şi să sprijine afaceri.
El a mai transmis că integrarea efectivă a României în Spaţiul Unic de Transport European implică mobilizarea tuturor resurselor disponibile, dar şi promptitudine şi responsabilitate în execuţia proiectelor de infrastructură.
"Implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în paralel cu finalizarea pregătirii cadrului financiar multianual, reprezintă un examen de maturitate politică şi economică pe care România nu are voie să îl rateze. Fondurile europene constituie sursa principală de finanţare a modernizării şi dezvoltării infrastructurii noastre de transport. Faptul că finanţările destinate infrastructurii mari au cel mai mare grad de absorbţie arată că s-a înţeles pe deplin importanţa acestor proiecte. Este lăudabil obiectivul unei absorbţii integrale a acestor fonduri, însă ar fi utilă acordarea unei mai mari atenţii şi finanţărilor complementare. Atragerea de capital privat sau valorificarea unor oportunităţi oferite de instrumente precum Fondul de Investiţii al celor 3 Mări pot completa cu succes resursele deja existente şi pot accelera ritmul modernizării", a mai afirmat Iohannis.
El a punctat că infrastructura de transport trebuie să rămână prioritatea zero a oricărui guvern, dar şi a autorităţilor locale, pentru că "numai aşa putem beneficia de investiţii mai mari, mai performante şi putem reduce din decalajele regionale mari existente azi în România".
"Îmi doresc ca în următorii ani statisticile privind numărul de accidente rutiere să se schimbe semnificativ în bine. Nu este un secret pentru nimeni că suntem, de ani buni, în fruntea clasamentelor europene la aceste statistici negre. Iar alături de educaţia rutieră şi comportamentul în trafic, o contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea actualei situaţii o are şi calitatea infrastructurii rutiere", a evidenţiat Iohannis.
La eveniment au participat preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.