Iohannis, mesaj pentru Diaspora: Nu veniți acasă de Paște. Vom fi alături de cei dragi de la distanță
Preşedintele Iohannis a declarat vineri că urmează săptămâni foarte dificile și le-a cerut românilor din diaspora să nu vină anul acesta acasă de sărbători
Președintele Klaus Iohannis a făcut vineri un nou apel către românii din străinătate să nu vină acasă anul acesta de Paște, spunând că de câteva zile România a intrat în cea mai grea etapă a crizei coronavirus, având deja 116 morți.
„Paștele găsește toată lumea în criză. Apel la românii din diaspora: nu veniți anul acesta acasă de sărbători. Anul acesta vom fi alături de cei dragi de la distanță. Vom face aceste sacrificii dureroase pentru a fi din nou împreună mai târziu. Pentru milioane de credincioși este o dramă să nu poată în biserici, dar această perioadă va trece. Acum nu există altă cale de a ne proteja decât a sta acasă și a respecta regulile de distanțare socială„, a declarat Iohannis.